Tenis, nu fotbal! FC Argeș, umilită cu 6-0 de rivala CS Mioveni

30 Aug. 2012, 12:03 Cupa

Nu vrem să judecăm conducerea lui FC Argeș pentru tactica adoptată în Cupă, pentru că fiecare club își face strategia după posibilități. Ceea ce doare este însă scorul înregistrat la meciul cu CS Mioveni, acest 0-6 intrând, fără doar și poate, în istoria grupării alb-vio­lete, pentru că cel puțin în ultimii 20 – 30 de ani nu s-a mai auzit de o asemenea umilință în Trivale.

Meciul cu Mioveniul nu a avut nicio importanță pentru gazde, însă oaspeții l-au tratat cum tre­buie, ca pe un derbi local. Altfel, is­toria partidei s-a scris încă din primele minute sau, mai bine zis, soarta jocului a fost pecetlu­i­tă în momentul în care FC Ar­geș a ho­tărît să folosească re­zer­vele și juniorii. Ceea ce însă, peste ani, de acest lucru nu își va mai ami­nit nimeni și va rămâne doar sco­rul. 0-6! Un scor întâl­nit mai de­gra­bă în tenis și nu în fotbal. Din păcate, ne este greu să analizăm evoluția vreunei e­chi­pe, gazdele neavând pe teren jucătorii cu ca­re vor aborda campionatul, în timp ce oaspeții la adversarul pe care l-au avut în față nici ei nu pot tra­ge vreo concluzie. Rămân totuși mo­ra­lul, acum unul bun al galben-ver­zilor, dar și niște sem­ne de în­tre­bare pentru pri­mele 30 de minute de joc, când nu au fost ocazii, iar Miove­niul – favorită, a jucat destul de încâlcit. Cu această victorie, s-a calificat în faza ur­mă­toare a com­petiției, acolo unde va fi împere­cheată, din câte se pare, cu o altă formație din zonă, de pre­ferabil pentru ei, de Liga a III-a.

FC Argeș: Croitoru – Negoiță, Ianuși (39 Stancu), Ad. Voicu, Briceag, Gherase, Niculae (46 Cr. Andrei), Ivănică, Manole (46 Iancu), Fl. Stancu, Stănescu.
Antrenor: Viorel Dumitrescu

CS Mioveni: Popescu – Pasăre, Olteanu (74 Boboc), Miulescu, Dumitrache – Mazilu, Mărgăritescu, Năstăsie, Io­nuț Stancu – Neaga (34 Coșereanu), Răduță (67 Biceanu). Antrenor: Mihăiță Ianovschi

Arbitru: Mihai Amorăriței (Ploiești)
Cartonașe galbene: Gherase (44), Ivănică (45)/Ol­tea­nu (40), Miulescu (75)

Cum s-au marcat golurile:

# 0-1, min. 3: Năstăsie înscrie cu capul din careu după un corner, mingea deviată ușor de el atingând bara și intrând în plasă
# 0-2, min. 34: Răduță înscrie tot cu capul, din careu, reluând pe spate o centrare din lovitură liberă de pe dreapta
# 0-3, min. 38: Același Răduță reia în plasă din careul mic, fără marcaj, du­pă o cursă pe stânga și o centrare perfectă la firul ierbii a lui Mazilu
# 0-4, min. 45: Mazilu este faultat în careu de Ivănică, iar lovitura de pe­deap­să este transformată de Năstăsie
# 0-5, min. 55: Stancu finalizează cu un șut din vole de la marginea ca­re­u­lui, de pe stînga, centrarea – pasă venind de pe dreapta de la Coșereanu
# 0-6, min. 67: Mărgăritescu scapă pe centru cu toată opoziția adver­sa­rului, îi pasează excelent pe poziția viitoare lui Mazilu, care, venit din viteză, trece de adversar, îl driblează pe portar și înscrie în poarta goală.

Filmul meciului

# min. 2: Răduță reia cu capul din ca­reu o centrare de pe dreapta, portarul respinge în corner
# min. 3: 0-1!
# min. 25: Olteanu șutează de la 16 m slab, portarul prin­zând, după o fază de atac pre­lungit al oaspeților
# min. 31: Mazilu centrează în fața porții de la limita corne­ru­lui, însă mingea trece paralel cu transversala
# min. 34: 0-2!
# min. 38: 0-3!
# min. 40: Voicu șutează de la 25 m din lovitură liberă, mult peste poartă
# min. 45: 11 m pentru Mioveni!
# min. 45: 0-4!
# min. 46: Iancu șutează de la 20 m, de pe dreapta, iar Po­pescu prinde
# min. 48: Răduță scapă sin­gur după o greșeală a funda­și­lor, încearcă un lob, însă min­gea trece milimetric pe lângă
# min. 55: 0-5!
# min. 60: Voicu urcă pe dreap­ta, trage de la 35 m, însă Popescu respinge
# min. 67: 0-6!
# min. 80: Stancu trage din lovitură liberă de pe dreapta, por­tarul respinge însă.

Culisele meciului

# Vremea a fost perfectă pentru fotbal marți seara la Pi­tești, însă, din păcate, în tribu­ne­le stadionului Nicolae Dobrin nu au venit decât 2 – 300 de specta­tori pentru a urmări acest derbi local din Cupă.
# La tribuna oficială au luat loc foarte mulți susținători ai Mio­veniului, aceștia fiind de altfel în număr mult mai mare pe stadion decât suporterii-gazdă, care se pa­re că au abandonat echipa.
# CS Mioveni a avut și o mi­cu­ță galerie pe stadionul din Tri­vale, cei 10 ultrași făcându-se sim­­țiți în arenă puțin după jumă­tatea primei reprize, atunci când au început să cânte în peluza de la tabelă.
# De partea cealaltă, în pe­lu­za unde stătea de obicei galeria alb-violetă nu a luat loc nimeni, FC Argeș nemaifiind susținută de mult de suporteri.
# Gherase de la gazde a fost avertizat în minutul 44 cu un car­tonaș galben după ce și-a ținut adversarul de tricou. Un alt gal­ben l-a luat la gazde Ivănică, a­cesta faultând în careu la penal­tiul acordat oaspeților.
# Noua achiziție a Miove­niu­lui, Emil Dică, a urmărit meciul de la tribuna oficială alături de mai mulți prieteni, mijlocașul fi­ind în așteptarea cărții verzi pen­tru a putea debuta pentru for­ma­ția galben-verde.
# După ieșirea lui Neaga, Mi­hăiță Ianovschi a schimbat doi ju­cători pe posturi, trecându-l pe Mazilu din mijlocaș dreapta vârf, iar pe nou-intratul Coșereanu în lo­cul acestuia.
# Gazdele au reprofilat un ju­cător pentru acest meci, vîrful de atac Ivănică jucând la mij­lo­cul te­renului, unde toate mingile au tre­cut pe la el. Ivănică s-a des­cur­cat foarte bine în această pos­tură, deși pe tabelă evoluția sa bună nu a contat.
# La meciul de marți, pe ban­ca de rezerve a gazdelor au ră­mas până la finalul partidei por­tarul Vreme și jucătorii de câmp Monel Cârstoiu, Alin Popa și A­dri­an Dulcea.
# De partea cealaltă, la Mio­veni nu au prins niciun minut în a­cest joc portarul Remus Dănă­la­che și jucătorii de câmp Mihai Co­tigă, Cătălin Crețu și Andrei Panait.
# CCA a trimis la meciurile de Cupă din această fază brigăzi formate numai din trei arbitri și doi abservatori, astfel că schim­bă­rile erau anunțate de tușierul de la linia 1.
# La Pitești, Amorăriței a fost ajutat la cele două margini de Ion Dumitru și Adrian Banu, am­bii din Ploiești. Observator de joc a fost Constantin Pintilie, în timp ce observator de arbitri a fost A­u­relian Simion din Pitești.
# La Mioveni au debutat în a­cest meci antrenorii Mihăiță Ia­novschi și Alin Chița, dar și jucă­torii Pasăre, Stancu și Răduță, în timp ce pentru Dumitrache, Ma­zilu, Boboc și Biceanu a fost primul meci pentru o echipă de Ligă a II-a.
# Gazdele au menajat fot­ba­liș­tii pe care se vor baza în acest campionat, pe bancă stând Cârs­toiu, Alin Popa și Dulcea, pe când în tribună a fost trimis Că­tălin Doman.

La un pas de 0-3 la masa verde!

Partida din Cupă a fost la un pas să se termine 0-3 la masa verde, din cauză că la stadion nu venise decât o ambulanță și nu două, cum cerea regulamentul. Organizatorii nu au nicio vină, deoarece administratorul bazei a plătit contravaloarea închirierii a două ambulanțe, însă la stadion nu a sosit cu o oră și jumătate înainte de meci decât una. Au urmat mai multe intervenții te­lefonice ale organizatorilor, iar cei de la Ambulanță și-au dat seama de greșeală și au reparat-o, mai trimițând o mașină cu o jumătate de oră înainte de meci. Conform regulamentului, meciul putea să înceapă cu doar o singură salvare, însă cea de-a doua trebuia să apară până în minutul 15 al meciului, altfel, se dădea 0-3 la masa verde.

Oameni de fotbal și VIP-uri în tribună

Meciul de Cupă dintre FC Argeș și CS Mioveni a adunat mai mulți oameni la tribuna oficială decât în întreg stadionul. Printre aceștia, foarte mulți oameni de fotbal sau VIP-uri. Au luat loc așadar la loje primarul Mioveniului, Ion Georgescu, viceprima­rul Aurel Costache, mai mulți consilieri locali din Mioveni, pre­șe­dintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, doam­na Gica Dobrin, fostul jucător Mircea Stan, antrenorii Cris­ti Negru, Constantin Schumacher, Dragoș Stroe, fostul președinte al Mioveniului, Răzvan Tunaru.

Victorie după aproape un an

CS Mioveni a obținut o nouă victorie într-un meci oficial după aproape un an. Ultimul succes al galben-verzilor a datat din 16 septembrie 2011, atunci Mioveniul câștigând cu 2-1 meciul din Liga I, de pe propriul teren, cu Sportul Studențesc. La acea victorie de acum un an și la cea de acum, jucătorii Octavian Popescu, Mihai Olteanu, Andrei Mărgări­tes­cu, Adrian Neaga, Marian Miulescu s-au aflat pe teren, în timp ce Coșereanu a fost atunci rezervă, iar acum a intrat în repriza secundă. După meci, unii dintre fotbaliștii Mioveniului și-au adus aminte de ulti­ma victorie dintr-un meci oficial, și anume de cea cu Sportul.

Au uitat cu cine joacă

Tabela stadionului Nicolae Dobrin a a­ră­tat aseară un alt meci și nu cel care s-a disputat pe teren. Una dintre prota­go­niste corespundea cu realitatea de pe teren, FC Argeș, însă cealaltă, nu. Astfel, pe tabelă, adversara piteștenilor a fost Dacia, în timp ce pe teren s-a a­flat CS Mioveni. Ce-i drept, galben-ver­zii au purtat în trecut denumirea Dacia Mioveni, dar au renunțat de ani buni la titulatura Dacia. Din câte se pare, de func­ționarea tabelei s-a ocupat la meci un angajat al Primăriei.

Articol scris de Silviu Mihai

30 Aug. 2012, 12:03 Cupa
Pe aceeași temă