Steaua București a pierdut în fața Concordiei Chiajna, scor 2-1 (1-1) după prelungiri, și a fost eliminată din Turul al 4-lea al Cupei României. Echipa antrenată de Daniel Oprița a condus cu 1-0, dar ilfovenii din Liga 2 au reușit să întoarcă scorul, astfel că „militarii” au ratat șansa de a se califica în 16-imi și de a da peste o adversară din Liga 1 în faza următoare a competiției. Steaua putea juca împotriva lui Dinamo, FCSB sau CFR Cluj.
Elevii lui Daniel Oprița au deschis scorul în minutul 82, prin Florin Răsdan, care a marcat ușor, nemarcat, cu capul, după o centrare venită din partea dreaptă de la Niculae. Chiar dacă au marcat cu atât de puțin timp înainte de finalul meciului, steliștii s-au văzut egalați cu patru minute înainte de fluierul de final, în mintul 86. Fostul fcsbist Răzvan Grădinaru a egalat cu un șut de la marginea careului lui Horia Iancu.
Totuși, „militarii” puteau da lovitura înainte de prelungiri, în minutul minutul 90+3, însă Rareș Enceanu a ratat de două ori în aceeași fază în postura de singur cu portarul și tot atunci, Alin Robu a reluat din foarfecă de la 16 metri, ilfovenii blocând din nou.
Concordia a dat lovitura de grație în minutul 114, prin Eugen Nica, care a finalizat din 6 metri o centrare din dreapta a lui Ivanovici.
Steliștii au alergat după egalare în minutele rămase din prelungiri, dar n-au mai reușit să marcheze, astfel că ilfovenii lui Laurențiu Diniță avansează în turul următor al Cupei României, acolo unde își vor afla adversarul mâine, în jurul orei 12:00, atunci când are loc tragerea la sorți la FRF.
UTA Arad, Ripensia Timișoara, Turris-Oltul Turnu Măgurele, CS Mioveni, Foresta Suceava, Sănătatea Cluj, U Craiova 1948 SA, Rapid, Petrolul, Universitatea Cluj, CSM Reșița, Concordia Chiajna, Metaloglobus București, FK Csikszereda, Flacăra Horezu, CS Făurei, Metalul Buzău și Industria Galda s-au calificat în 16-imile Cupei României după meciurile de ieri și astăzi. În această fază intră în competiție și cele 14 echipe din Liga 1.
STEAUA BUCUREȘTI – CONCORDIA CHIAJNA 1-2 după prelungiri (1-1 după 90 de minute)
Florin Răsdan 82′ / Răzvan Grădinaru 86′, Eugen Nica 114′
H. Iancu – M. Neagu, Bactăr, Ov. Morariu, Ad. Ilie, Andr. Neagoe (Robu 89′), Val. Bărbulescu (C. Mihai 118′), Băjenaru (Enceanu 46′), Fl. Răsdan, Antohi, Elek (Val. Niculae 69′)
Rezerve neutilizate: Meilă – P. Capotă, Vl. Nițu
Antrenor: Daniel Oprița
Al. Costache – Dumitraș, Stănică, Al. Albu, Vl. Olteanu, L. Ion (Hamzaoui 46′), Rob. Ivan (Bari 67′), Grădinaru, Tîrcoveanu (Cr. Matei 97′), Ivanovici, Batin (Eug. Nica 103′)
Rezerve neutilizate neutilizate: Greab – Andr. Georgescu, Fota
Antrenor: Laurențiu Diniță
Stadion: Comunal (Berceni – Ilfov); Arbitru: Dorin Burloiu (Galați); Asistenți: Răzvan Bedreaga (Galați) și Florin Iftode (Târgu Bujor – Galați); Observatori: Mugurel Vădan (București) și Marin Iancu (Urziceni).