Liderul Ligii 2, Sportul Snagov, a dat o replică bună Universității Craiova pe stadionul „Ion Oblemenco”, acolo unde, marți seară, a fost gazda partidei ce a contat pentru 16-imile Cupei României. Diferența de valoare s-a văzut în cele din urmă, deținătoarea trofeului neforțând și înscriind de două ori, câte o dată pe repriză, pentru un succes cu 2-0 în fața ilfovenilor. Florin Gardoș (36′) și Jovan Markovic (74′) l-au învins pe Andrei Marinescu, însă și Snagovul a avut trei mari situații de a înscrie, prin Valentin Bărbulescu (25), Cătălin Hlistei (53) și Darius Buia (63), însă niciunul nu a făcut-o.
Sportul își oprește astfel în 16-imi parcursul în această ediție a Cupei României, iar acum se poate concentra pe campionat, acolo unde o așteaptă derby-ul cu Academica Clinceni, a doua clasată.
„Sunt mândru de băieții mei! Am făcut un joc bun, am fost bine organizați și am avut trei ocazii importante de a marca, pe care, din păcate, nu am reușit să le fructificăm. Am primit gol către finalul primei reprize, iar al doilea gol l-am încasat după o greșeală colectivă, un pressing avansat pe care nu ar fi trebuit să îl facem. Acestea sunt greșeli din care învățăm. Trebuie să rămânem ancorați în realitatea noastră și să ne revenim fizic rapid pentru următorul meci, cel de sâmbătă de la Clinceni. Craiova este o formație valoroasă, poate cea mai în formă echipă la momentul actual, iar noi am demonstrat în multe momente că putem juca un fotbal de calitate. Chiar dacă mie nu îmi place să pierd, cred că meciul de azi ne dă încredere că ne putem ridica nivelul jocului și mai mult”, a spus antrenorul Laszlo Balint la finalul meciului de la Craiova.
Sâmbătă, de la ora 11:00, în etapa a 9-a a Ligii 2, primele două clasate au meci direct la Clinceni. Sportul Snagov are 20 de puncte și cu un egal se va menține pe această poziție, în timp ce Academica are 18 puncte.