Tehnicianul Răzvan Lucescu a declarat, marți, într-o conferință de presă, că antrenorului formației Juventus București, Constantin Schumacher, a fost un jucător important în istoria clubului Rapid, dar în partida directă din șaisprezecimile de finală ale Cupei României este un adversar.
„Schumacher a fost un jucător exponențial al unui Rapid în glorie înainte de a intra în acea perioadă frumoasă din cupele europene. El și-a adus contribuția la câștigarea unui campionat chiar dacă nu a jucat până la capăt. A fost unul dintre jucătorii spectaculoși care a dat farmec jocului Rapidului. Dar în acest moment este antrenor la Juventus București, o echipă pe care noi vrem și trebuie să o învingem. Schumacher rămâne un jucător important în istoria Rapidului, dar mâine (nr. astăzi) este adversarul nostru”, a spus antrenorul rapidist.
Lucescu susține că a așteptat enorm de mult revenirea echipei sale pe stadionul Giulești – Valentin Stănescu. „Am așteptat enorm să revenim pe Giulești. A fost o atmosferă tensionată din acest punct de vedere pentru că pe lângă faptul că ne pregăteam de meci pe drumuri, venim acasă și vom avea și noi sprijinul efectiv al publicului. Este important în această perioadă când lucrurile se tensionează foarte tare în fotbalul românesc. Avem nevoie să jucăm acasă, de o susținere totală”, a explicat Răzvan Lucescu.
Echipa Rapid nu a disputat în noul sezon nicio partidă pe stadionul Giulești după ce administratorul complexului, CS Rapid, a reziliat, la 14 iulie, contractul de închiriere din cauza unor datorii ale clubului de fotbal.
Formația antrenată de Răzvan Lucescu întâlnește, miercuri, de la ora 19.00, pe stadionul Giulești-Valentin Stănescu, echipa Juventus București, într-o partidă contând pentru șaisprezecimile de finală ale Cupei României.
Sursa: Mediafax