Astăzi, de la ora 16.30, cele două echipe prahovene care
evoluează și în Cupa României, Petrolul și Chimia Brazi, intră în
runda a cincea.
Pentru Petrolul, chiar și Cupa României aduce o deplasare lungă.
Lupii vor merge în orașul moldav Bacău, acolo unde fotbalul nu mai
trăiește decât la nivelul eșalonului al treilea. Ploieștenii vor da
piept cu fosta divizionară secundă FCM, într-un meci în care
pornesc favoriți și, în consecință, vor menaja câțiva dintre
titulari. Astfel, din lot nu vor face parte Daniel Oprița și Dănuț
Enescu și probabil și alții care acuză, de asemenea, probleme
medicale minore.
În schimb, pentru Marius Burlacu, jucătorul transferat săptămâna
trecută meciul de la Bacău ar putea consemna debutul său în
tricolul Petrolului. Partida se va disputa pe stadionul
„Municipal”, de la ora 16.30, și va fi arbitrată de către o brigadă
alcătuită din Daniel Deca (Brăila) – Cătălin Teodor (Brăila) și
Cătălin Guloiu (Buzău). Observatori au fost delegați Iosif Olah
(Sf. Gheorghe) și Aurel Daicu (Suceava).
Altfel, de ieri au fost puse în vânzare biletele pentru meciul
cu Unirea Alba Iulia, ce se va disputa duminică, de la ora 12.00,
la Strejnic, în cadrul etapei a III-a. Tichetele se pot găsi la
magazinul oficial al clubului, la prețul de 10 lei. Oficialii
Petrolului studiază posibilitatea ca, de la meciul din etapa a V-a,
să reducă prețul biletelor.
„Va fi un
joc interesant!”
Așa-zisa tragere la sorți i-a rezervat Chimiei adversar dificil: FC
Chiajna, candidată la promovarea în prima ligă. Prahovenii, prin
vocea antrenorului Tavi Grigore, promit însă că vor încerca să
elimine echipa ilfoveană. „Chimia va încerca să
împiedice Chiajna. Va fi un joc interesant și cred că lumea care va
veni la meci va avea ce vedea. Până la urmă, acesta este și scopul
Cupei României. Noi dorim să ajungem să evoluăm împotriva unor
echipe cât mai bune. Dacă putem să câștigăm, este foarte bine, dacă
nu, important este să jucăm cât mai bine și să ne pregătim astfel
și pentru campionat”, ne-a declarat Octavian
Grigore.
Chimia nu poate miza la acest joc pe serviciile unui singur
jucător, Bogdan Năstase, accidentat.
Meciul se va disputa la Brazi, de la ora 16.30. Brigada de
arbitri îi are în componență pe Ion Roșu (Băbeni – Vâlcea) – Adrian
Ionescu (Târgoviște) și Florin Pucheanu (Ulmeni – Dâmbovița).
Observatori au fost delegați Silviu Ioan (Galați) și Virgil
Crăciunescu (București).
Articol scris de Ciprian
RADU