Gaz Metan CFR Craiova a obținut prima victorie pe teren propriu
în acest sezon, 3-0 cu Drobeta Tr. Severin, în faza a cincea a
Cupei României. Așa cum arată și scorul, partida a fost la
discreția gazdelor, care au avut în față o formație resemnată, fără
antrenor, cu un singur punct în campionat și prea puțin interesată
de Cupă. Chiar dacă Jerry Gane a folosit o formulă inedită,
„presărată” cu jucători care nu prind echipa în campionat, elevii
săi au avut nevoie de numai un sfert de oră pentru a deschide
scorul. Atacantul împrumutat de la Universitatea Craiova, Cătălin
Crăciun, s-a jucat cu apărarea Drobetei și a punctat pentru 1-0.
Gazdele au continuat să domine și în repriza secundă și au mai
punctat de două ori, prin Neacșa (’67) și Mitroi (’90).
„Sunt fericit pentru că am obținut ceea ce ne-am
propus. Sunt mulțumit și pentru că unii jucători, cărora le-am dat
încă o șansă au jucat bine și mi-au făcut misiunea și mai grea
pentru următorul meci. Îmi doresc orice adversar în Cupă, mai puțin
Universitatea Craiova, pentru că e echipa mea de suflet, echipa la
care am crescut, am fost și antrenor și nu aș vrea să joc împotriva
ei”, a declarat Gane la finalul partidei.