CS Mioveni este revelația acestui sezon de Cupa României. După ce au eliminat vicecampioana României, Astra, argeșenii au mai făcut o victimă „cu nume”. Mioveniul lui Claudiu Niculescu a câștigat cu 1-0 în fața lui Dinamo și se califică în sferturile Cupei. Claudiu Niculescu și-a învins pentru prima dată marea dragoste de la Dinamo și ar putea ajunge pe banca naționalei de tineret, în locul lui Viorel Moldovan.
„Sunt fericit, e normal să fie așa. Știam că întâlnim o echipă foarte valoroasă, am pregătit meciul destul de bine. Am avut și puțin noroc, dar asta face parte din fotbal. Vreau să îmi felicit băieții, le-am spus că meciul cu Astra nu a fost întâmplător și că putem face o nouă surpriză. Am avut pe finalul jocului două ocazii imense, dar să nu îl mâniem pe Dumnezeu. E prematur să vorbim despre următoarea victimă, așteptăm tragerea la sorți. Deja ne-am depășit statutul, dar iată că poți avea câștig de cauză în fața calității, cu multă determinare și muncă. Vom merge împreună să bem o bere, dar atât, pentru că nu obișnuiesc să fac nunți după o victorie. Urmează un meci important în campionat, dar în seara asta îi las să se bucure”, a declarat fostul mare atacant al lui Dinamo, Claudiu Niculescu, la Sport.ro
Niculescu este pe o listă mai largă de posibili înlocuitori ai lui Viorel Moldovan, care a părăsit banca naționalei de tineret pentru a intra în staff-ul lui Anghel Iordănescu, noul antrenor principal al naționalei.
„E măgulitor că sunt pe lista de înlocuitori pentru Viorel Moldovan. Este îmbucurător pentru mine, dar sunt la Mioveni. Am toate condițiile aici, m-am apropiat de băieți. Nu știu ce se va întâmpla în viitor, acum îmi doresc să fie sănătos și aștept să văd ce îmi rezervă viitorul. Îmi pare rău pentru Dinamo, dar sunt profesionist și îmi fac treaba unde sunt plătit. Lui Flavius Stoican îi doresc multă baftă”, a mai spus antrenorul Mioveniului.
Dinamo a fost eliminată, marți, în optimile de finală ale Cupei României – Timișoreana, după ce a fost învinsă, la Pitești, de divizionara secundă CS Mioveni, scor 1-0 (1-0). Unicul gol al meciului a fost marcat de Ayza în minutul 23, care a profitat de o neînțelgere între Bărboianu și Marc.
CS Mioveni: O. Popescu – C. Negoiță, Calvin, I. Rada, Ed. Stoica – Răuță, Dragalina, Galan – Alin Popa (Biceanu ’82), Nilă (Vintilă ’73), Ayza (Mazilu ’80). Antrenor: Claudiu Niculescu
FC Dinamo București: Marc – Bărboianu, Nedelcearu, Cordoș, Grecu – Gavrilă (Matei ’46), Miranda (Lazăr ’42), Elton (Șerban ’78), D. Rotariu – M. Alexe, Bilinski. Antrenor: Flavius Stoican
Cartonașe galbene: Răuță ‘4, Nilă ’20, Ayza ’50, Dragalina ’72, Popescu ’87, Calvin 90+4 / Bărboianu ’15, Miranda ’39, Matei ’65, Nedelcearu ’70
Arbitri: Marian Balaci (centru) – Daniel Demetrescu, Adrian Ionescu (asistenți) – Marius Chițu (rezervă)
Observatori: Stan Prodan, Dumitru Paraschiv
În 16-imile competiției, CS Mioveni eliminase deținătoarea trofeului, Astra Giurgiu.