„Marinarii” nu au nimic de pierdut

23 Sep. 2009, 14:12 Cupa
„Marinarii

Constănțenii încearcă să elimine din competiție o formație de
prima ligă, echipa de la care tehnicianul farist Marius Șumudică a
fost nevoit să plece în urma unui conflict.

După ce a scos din „Cupă” o echipă de aceeași mărime, Delta
Tulcea, Farul întâlnește astăzi o formație din Liga 1, Astra
Ploiești, chiar pe terenul ei. Neavând ce pierde și lipsiți de
presiunea rezultatului, constănțenii vor să meargă mai departe, iar
alegerea antrenorului Astrei, Nicolo Napoli, de a juca cu mai multe
rezerve, ținând cont că, vineri, ploieștenii au meci greu cu Unirea
Urziceni, ar putea egaliza forțele din
teren.

„Indiferent că voi face și eu câteva schimbări în
echipă, voi trata meciul ca să mă calific mai departe. Întâlnim o
echipă bună, dar probabil că nici ea nu va folosi prima echipă.
Sper să facem un joc bun. Nu avem niciun fel de presiune, care e la
ei. Vrem să arătăm că Farul încearcă să formeze o nouă echi-pă și
că, de la joc la joc, evoluțiile noastre cresc în
calitate”
, a declarat antrenorul principal al
Farului, Marius Șumudică.

Deși, în această partidă, nu mai este obligat să folosească tot
meciul un junior, tehnicianul îl va utiliza mai mult ca sigur pe
Mansur, gândindu-se însă și la Matei, ca la al doilea junior!

Șumudică a mai spus că plecarea sa de la CSM Ploiești (viitoarea
Astra) în urma unui conflict cu mai mulți oameni din club nu-i va
alimenta acum o eventuală sete de revanșă. „Am plecat
după ce am avut unele probleme la momentul respectiv cu cei de la
Dinamo, care au impus antrenori, staff, jucători, tot. Dar cu cei
care au rămas mă aflu în relații normale. Chiar vorbesc cu ei din
când în când”,
a arătat Șumudică, tehnician care a
antrenat la CSM Ploiești patru dintre actualii jucători ai Astrei,
V. Sandu, A. Stan, Oprsal și Paulinho.

Formația probabilă
a Farului:
Sardescu – Mățel (cpt.), Diogo, Papp,
Gaston – Matei, L. Mihai II, Cristocea, Mansur – Chico, M. Ene.

Sursa:
cugetliber.ro

23 Sep. 2009, 14:12 Cupa
Pe aceeași temă