Mai ușor decât se anticipa

26 Aug. 2010, 11:56 Cupa
Mai ușor** decât se anticipa

Chimia Brazi se dovedește a fi, și în acest sezon, o specialistă
a Cupei României, visul clubului de lângă Combinat de a aduce, din
nou, un adversar din Liga I pe teren propriu mai având încă un pas
până la a se repeta.

Meciul cu Gloria a adus elevilor lui Octavian Grigore, mai
degrabă, un antrenament ideal, înainte de a da piept cu „dușmanul”
de la Filipești, în campionat, partida dovedindu-se o repetiție
utilă, pentru ca adversara, deși mult mai bine cotată, prin prisma
faptului că evoluează în Liga a II-a, a venit la Brazi cu multe
rezerve și juniori, nereușind să legitimize, la timp, achizițiile
acestei veri, precum ex-tulcenii Grigorov, Liviu Ștefan sau
Lucan.

Astfel, antrenorul Mihai Ciobanu a avut pe banca tehnică numai
juniori, dar asta, până la urmă, nu știrbește cu nimic din meritele
calificării, pentru galben-albaștri.

Chimia și-a făcut meciul ușor, abordând cu seriozitate și chef
această dispută, ecuația calificării fiind relativ repede
rezolvată, prin dubla lui Sergiu Arnăutu. Acesta a deschis scorul
la o gafă a lui Budur, care a scăpat mingea din brațe, la o
centrare simplă (min. 21), punându-i pe tavă deschiderea scorului,
apoi, același vârf a făcut 2-0, după o pasă a lui Păun, pivotând în
careu și marcând cu un șut plasat la colțul lung. Festivalul
ocaziilor la poarta buzoienilor a continuat, pe rând, Lazăr, Păun
și Irimescu ratând șansa unui 3-0, care a venit, totuși, înainte de
pauză, cu „golul meciului” reușit de debutantul Emanuel Popa.
Fundașul dreapta legitimat în această vară, după ce a efectuat
pregătirea cu prim-divizionara FC Brașov, de care aparține
contractual, a urcat la un corner în careul advers și, pe o minge
respinsă, a reluat imparabil, din prima, cu stângul, din marginea
careului mare, mingea poposind aproape de vinclul din stânga lui
Budur (min. 45). A urmat „dedicația” pentru oficialii echipei,
Florin Bercea, Romulus Olteanu și Lucian Rădulescu, aflați la
tribuna oficială, din partea juniorului brașovean, și cam aceasta a
fost prima parte.

Cu Toporan și Pârvu în zi bună, Chimia a arătat bine, la nivelul
pretențiilor pentru o candidată la promovare.
În partea secundă, Cristian Pușcă a dat golul de onoare al
oaspeților, cu o reluare din careu (min. 47), pentru ca Toporan
(min. 80) să-și încununeze evoluția sigură cu o „scăriță” peste
Budur, căzut, după un șut al lui Minciună, respins în față. A mai
avut și „cavaleria ușoară”, intrată după pauză, Cătălin Vlad și
Năstase, șansa de a marca, mingea a lovit și bara, o dată, și totul
este bine când se termină cu o calificare meritată. Mai sunt, însă,
doar câteva zeci de ore până la primul „moment al adevărului” –
confruntarea de la Filipești – adversarii venind cu tot staff-ul,
cu antrenor, conducător, primar și ceilalți, „în spionaj”, să vadă
acest joc.

Chimia Brazi –
Gloria Buzău 4-1 (3-0)

Stadion: „Chimia” Brazi. Spectatori: circa 300. Marcatori: Arnăutu
(22, 25), Popa (45), Toporan (80)/ C. Pușcă (47).

Chimia Brazi: Sava – E. Popa, Toporan, Cl.
Vasile, Irimescu – Minciună (cpt.), Fl. Pârvu – Rauță (73 Baroian),
Păun (46 C. Vlad), V. Lazăr – Arnăutu (65 Năstase). Antrenor:
Octavian Grigore.
Gloria Buzău: Budur – Baciu, C. Pușcă (cpt), Filip
, Poterașu – Mocanu (46 Ștefan), M. Pușcă, Chimir, Ursu – B.
Ungureanu (73 Câmpeanu), Moise. Antrenor: Mihai Ciobanu.

Cartonase galbene: C. Pușcă (64), Filip (70).
Au arbitrat: George Rădulescu (București) – Daniel Harlab și Dan
Ilieș (ambii din Brașov).
Observatori FRF: Ion Negoescu (Târgoviste, pentru arbitraj) și
Constantin Borsea (București, pentru organizare).
Jucătorul meciului: George Toporan

Articol scris de Marian
DIMA

26 Aug. 2010, 11:56 Cupa
Pe aceeași temă