Le-au stins lumina!

Marius ANGHEL 26 Sep. 2013, 14:32 Cupa

Pandurii Târgu Jiu a demolat Farul, 4-0, în „șaisprezecimile” Cupei României și s-a calificat în optimile competiției. Fayez Shamsin a fost eroul pandurilor, cu o triplă la debutul său în tricoul gorjenilor.

Farul a renunțat la luptă încă înainte de a veni la Târgu Jiu. Echipa de Liga a 2-a și-a menajat titularii și a jucat în fața vicecampioanei cu o trupă cu o medie de vârstă de 19 ani.

Și Pandurii a mizat pe rezerve și au rezolvat ecuația calificării încă din debut. Alex dos Santos a deschis scorul în minutul 3 iar Fayez Shamsin l-a majorat la 2-0 până la pauză. Internaționalul libanez a mai marcat de 2 ori la reluare, debutând cu hattrick la Pandurii. Pandurii au trimis de două ori în bară prin Shamsin, min. 10 și Diego Rubio, min 57.

Pandurii a terminat jocul în 9 jucători după ce Matulevicius și Pualinho au părăsit terneul accidentați.  

„Nu aș numi desconsiderarea acestei competiții pentru că este normal să încerci să joci și cu jucători care au minute puține în campionat. Ați văzut și la noi că am dat minute tuturor jucătorilor din lot. Din păcate, la finalul acestui joc ne-am ales cu doi jucători accidentați, Matulevicius și Paulinho, dar să sperăm că nu sunt grave accidentările lor. La Matulevicius dacă este recidivă înseamnă că este pe o perioadă mai lungă. Am dorit să-i dau 20-30 de minute să încerce să dea gol și să revină la forma de dinainte de a pleca la națională pentru că la Cluj a jucat modest. Accidentările nu le programăm.
Diferența dintre liga 1 și a 2-a s-a văzut.Farul, cu acești jucători tineri, poate face în timp o echipă bună să reprezinte Constanța”
, a declarat Pustai.

Farul a venit la Târgu Jiu însoțită de secundul Gheorghe Mina. „Titularii au rămas acasă, dar nu sunt titulari penrtru că și ei sunt tineri. Vrem să creăm o echipă bună și am vrut să încercăm să jucăm și să opunem rezistență.
Puțin cam drastic rezultatul. Jucătorii tineri sunt puțin naivi, am greșit în momentele decisive și Pandurii a speculat greșelile noastre. Se vede diferența dintre Pandurii și noi”
, a spus secundul Mina.

Articol scris de Cristi PEPTAN

Marius ANGHEL 26 Sep. 2013, 14:32 Cupa
Pe aceeași temă