Foresta se impune la Bacău și merge în șaisprezecimi. Căinari duce mai departe seria de invincibilitatea a sucevenilor | VIDEO

Marius ANGHEL 05 Oct. 2016, 13:05 Cupa
Foresta se impune la Bacău și merge în șaisprezecimi.** Căinari duce mai departe seria de invincibilitatea a sucevenilor | VIDEO

Foresta continuă parcursul de grație din acest sezon. Gruparea pregătită de Cristi Popovici a câștigat și meciul din turul al IV-lea al Cupei României disputat ieri după-amiază, la Bacău, în compania formației locale de Liga a 3-a Aerostar, calificându-se astfel pentru faza șaisprezecimilor de finală, atunci când vor intra în competiție și cele 14 formații din Liga 1.

Sucevenii s-au impus la final cu scorul de 1-0, după un meci pe care l-au controlat în totalitate din punct de vedere tactic. Tânăra echipă băcăuană pregătită de fostul căpitan al Ceahlăului Mihai Ionescu a jucat însă cu mare ambiție, opunând o rezistență dârză mai ales în prima repriză, atunci când a reușit, de altfel, să mențină echilibrul pe tabela de marcaj. Strat (2), șut respins greu de Hînțăscu din lovitură liberă de la 30 de metri, Chirilă (6), blocat la colțul scurt în urma unei centrări a aceluiași Strat, și Tudorache (10), șut puțin pe lângă dupăun contraatac, au fost cele mai mare ocazii ale primului mitan.

În repriza a doua, pe fondul schimbărilor efectuate de banca tehnică suceveană, jocul Forestei a crescut în turație și a prins mai multă consistență. După două ratări semnate de Avram și Bujor, a venit și golul calificării, înscris în minutul 68 de Căinari, bine servit în mijlocul suprafeței de pedeapsă adverse de către Bogdan Rusu.

Aerostar: Dornescu – C. Blănaru, Belecciu, Mihăeș (cpt.), I. Huțanu – Rz. Strat – Padovei (Vântu ’78), Chirilă, Scânteie (Honea ’58), Artenie (Oanea ’69) – Tudorache
Rezerve neutilizate: M. Crăciun – Rz. Istrate, Al. Istrate, Hâncu
Antrenor: Mihai Ionescu

Foresta: Hînțăscu – Mihălăchioae, A. Mutu, Masella, Drugă – Aeroaie (Cerlincă ’55), Dumitriu, Rz. Avram, Căinari – Bujor (Bg. Rusu ’62), M. Matei (cpt.)(Dănilă ’70)
Rezerve neutilizate: Niga – Semeghin, Vl. Stănescu, Strugariu
Antrenor: Cristian Popovici

Pentru suceveni urmează acum meciul din campionat cu CS Mioveni, care se va disputa duminică, 9 octombrie, de la ora 11:00, pe stadionul Areni, în timp ce Aerostar se întoarce la meciurile de Liga 3, iar vineri primește vizita Hărmanului.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
Foto: Deșteptarea
Video: Gazeta SV

Marius ANGHEL 05 Oct. 2016, 13:05 Cupa
Pe aceeași temă