Singura reprezentantă din campionatul Ligii 2 rămasă în actuala ediție a Cupei României o va întâlni pe FCSB în faza sferturilor de finală. Partida este programată miercuri, 28 februarie, de la ora 18:30, și se va desfășura în nocturnă. Pentru acest lucru, conducerea FC Hermannstadt și autoritățile locale din Sibiu au început deja demersul de a închiria o instalație mobilă de iluminat, deoarece stadionul Municipal nu dispune de una. Cu această ocazie, arena din Sibiu va găzdui pentru prima dată în istoria ei și a orașului un meci de fotbal în nocturnă.
Președintele clubului sibian, Teodor Birț, a declarat că pregătirile pentru închirierea instalației de nocturnă sunt în grafic. „Ne bucurăm că am reușit să găsim resursele pentru a organiza acest meci la Sibiu. Suporterii noștri merită să asiste din tribunele stadionului Municipal la un astfel de meci. Pregătirile pentru dotarea arenei din Parcul Sub Arini cu instalația de nocturnă pe care o vom închiria pentru jocul cu FCSB sunt în grafic”, a transmis Birț.
FCM Baia Mare și Foresta Suceava au procedat la fel în anii trecuți, atunci când au picat să joace în Cupa României tot cu FCSB. Fiindcă nu aveau stadioane cu nocturnă, atât băimărenii, cât și sucevenii au închiriat instalații mobile de iluminat, astfel că au putut organiza meciul pe teren propriu. Interesul pentru jocul cu FCSB a fost extrem de mare la acea vreme, cele două stadioane fiind arhipline.
Jocurile din sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manșă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri și, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.
Altfel, dacă FCSB a reînceput în weekendul trecut meciurile oficiale din Liga 1, FC Hermannstadt se află în aceste zile în cantonament în Antalya. Sibienii au câștigat duminică, cu 3-0, amicalul cu liderul din Kosovo, KF Llapi, iar astăzi va susține alte două meciuri de verificare. Primul va fi în compania sârbilor de la Mladost, ocupanta locului 9 în primul eșalon. După-amiaza, o va întâlni pe Dnipro din Ucraina.
Iată întreg programul fazei sferturilor de finală a Cupei României, în urma exprimării opțiunilor de către posturile deținătoare ale drepturilor TV:
marți, 27 februarie, ora 20:30
Gaz Metan Mediaș – Astra / DigiSport, TelekomSport
miercuri, 28 februarie, ora 18:30
FC Hermannstadt – FCSB / DigiSport, TelekomSport, PRO X
miercuri, 28 februarie, ora 21:15
FC Botoșani – CSM Politehnica Iași / DigiSport, TelekomSport
joi, 1 martie, ora 20:30
CS U Craiova – Dinamo / DigiSport, TelekomSport, PRO X