Clubul Sportiv Metalul Reșița va evolua astăzi în 16 – zecimile Cupei României împotriva unei echipe de calibru din prima ligă fotbalistică.
Reșițenii nu au mai jucat într-un meci oficial, împotriva unei formații de prim eșalon din sezonul 2005 – 2006, atunci când a evoluat tot în 16-imile Cupei României, împotriva Rapidului lui Lucescu jr..
Nou instalat la echipa din Valea Domnului, Marian Pană consideră că meciul din această după-amiază cu echipa din Vaslui este în plan secund, obiectivul grupării din Valea Do manului fiind clasarea în primele șase. „Am trimis un lot de jucători care sperăm să reușească să aibă o prestație bună. Am luat în calcul și oboseala care s-ar fi acumulat cu această deplasare, ținând cont că s-a jucat și sâmbătă seara și a fost o deplasare destul de lungă și la Craiova. Sperăm să fi fost inspirați la decizia pe care am luat-o, este decizia noastră, ne-o asumăm și am încercat, și nu ne ferim să spunem asta, să odihnim o parte din jucători pentru că ne așteaptă un meci foarte greu pe un teren foarte greu și atunci s-ar fi acumulat oboseală”, a declarat Pană.
Meciul va avea loc astăzi cu începere de la ora 16:00, pe stadionul Municipal din Vaslui.
Sursa: Express de Banat