Președintele Comitetului Director al FC Timișoara, Gheorghe
Chivorchian, a declarat, marți, că va solicita Federației Române de
Fotbal ca până miercuri să se ia o decizie în privința locului de
desfășurare a meciului cu Voința Sibiu din cadrul optimilor de
finală ale Cupei României Timișoreana.
„Trebuie să se spună clar dacă jucăm sau nu la
Timișoara. Îmi doresc ca până miercuri să existe o poziție clară,
pentru că într-un fel pregătești un meci acasă și altfel o partidă
din deplasare”, a explicat Chivorchian.
Oficialii divizionarei secunde Voința Sibiu declaraseră că vor
închiria o instalație de nocturnă pentru a putea disputa pe teren
propriu meciul cu FC Timișoara, așa cum s-a stabilit prin tragerea
la sorți a optimilor de finală. „Nu știu dacă este la
îndemâna unui club de Liga a II-a să plătească zeci de mii de euro
pentru închirierea unei astfel de instalații, dar e treba lor. Noi
vrem să știm clar unde se va juca”, a precizat
Gheorghe Chivorchian.
Partida Voința Sibiu – FC Timișoara, din cadrul optimilor de finală
ale Cupei României Timișoreana, este programată la 26 octombrie, de
la ora 18.30.
Sursa: Mediafax