Joi, la sediul FRF, s-au stabilit orele și locurile de disputare ale meciurilor din cadrul șaisprezecimilor Cupei României la fotbal. Calificată în această fază a competiției, CF Brăila va juca marți, 23 septembrie, pe stadionul Municipal cu prim-divizionara Oțelul Galați iar conducerea formației brăilene este optimistă în privința calificării.
„Vom juca în cupă pe Municipal și când joci pe teren propriu este normal să îți propui lucruri îndrăznețe. Eu consider că rezultatul meciului cu Suceava a fost un accident, un duș rece care ne-a trezit la realitate. Nici Oțelul nu traversează o perioadă fastă așa că vom încerca să producem una dintre surprizele acestei faze. Sper ca publicul brăilean să fie alături de echipă. În viața unei echipe apar și eșecuri, trebuie să trecem împreună peste ele, noi îi așteptăm pe brăileni la stadion. Fiind un joc de calificare, spectatorii ne pot ajuta să accedem în faza următoare a competiției”, a declarat Valentin Avramescu, președintele CF Brăila, pentru Obiectiv Vocea Brăilei.
Avramescu a mai spus că sâmbătă, în etapa a 4-a a Ligii a II-a gruparea de la Dunăre joacă la Bacău cu dorința de a recupera punctele pierdute pe teren propriu în runda precedentă. „Plecăm la Bacău cu dorința de a câștiga și a recupera punctele pierdute pe Municipal cu Rapid Suceava. Un rezultat pozitiv în această deplasare ne va asigura și un moral bun pentru meciul de marți din Cupă”, a mai spus Avramescu pentru aceeași sursă.