FCM Baia Mare – Steaua 1-1 (1-4 d.p.) în optimile Cupei. Ultima reprezentantă a Ligii 2 în Cupa României a fost eliminată de echipa campioană, Steaua, după un meci dificil în care maramureșenii au reușit în multe rânduri să țină prim-planul partidei și pe care chiar îl puteau câștiga în limita celor 120 de minute jucate.
Veteranul din poarta celor de la Baia Mare, Alin Bota (32 de ani), a jucat un rol important în desfășurarea evenimentelor dintre cele două combatante. A reușit câteva intervenții foarte bune și a fost învins doar din lovitură de pedeapsă, Tade reușind să-i dea gol de două ori prin acest procedeu, odată în prima repriză și apoi în timpul „loteriei”. Goalkeeperul maramureșean și-a explicat trăirile din timpul partidei, imediat după încheierea acesteia.
„O partidă dificilă, cu o încărcătură psihică. Am ajuns la penalty-uri și am pierdut. Toți portarii la loviturile de departajare își aleg un colț, Tade a executat ambele lovituri pe mijloc și m-a surprins. Eu zic că ne-am făcut treaba bine, sunt pe primul loc în Liga 2 și sperăm la un parcurs bun acolo. Nu știu dacă au fost superiori, puteam câștiga în cele 120 de minute. Steaua are forță să se bată la toate trofeele, este cea mai iubită din România”, a precizat portarul celor de la Baia Mare.
Baia Mare ocupă primul loc în seria a-2 a din Liga 2, dar nu a putut produce surpriza și să elimine campioana, deși a făcut un joc bun, cu multe ocazii. Numărul mare de spectatori care au susținut echipa lui Dorin Toma a jucat un rol important în economia partidei, dar au plecat acasă dezamăgiți.
Steaua s-a calificat și ea în sferturile competiției, alături de Astra, Viitorul, Dinamo, ASA Târgu Mureș, CSMS Iași, CFR Cluj și ACS Poli Timișoara.
Articol publicat de Andrei PAL
Foto: FB Cătălin Cherecheș