Alro – Dinamo, un meci pentru Slatina

Mihai Andries 07 Oct. 2010, 16:21 Cupa
Alro - Dinamo,** un meci pentru Slatina

Dorința iubitorilor fotbalului ca partida din optimile Cupei
României în care Alro va întâlni formația Dinamo București să aibă
loc la malul Oltului este aproape de a se îndeplini. Oficialii
aluminiștilor au găsit soluția aducerii unei instalații de nocturnă
la Slatina, astfel că meciul se va desfășura, cel mai probabil, pe
stadionul „1 Mai”.

Alro-Dinamo, un meci la care nici cel mai înfocat susținător al
echipei locale n-ar fi visat cu o jumătate de an în urmă, are șanse
foarte mari de a se disputa pe terenul nou-promovatei în eșalonul
secund. Potrivit președintelui executiv Jane Nițulescu, discuțiile
pentru aducerea unei instalații de nocturnă mobilă sunt într-o fază
avansată și nimic nu pare să mai poată împiedica desfășurarea
meciului la Slatina.

„Am vorbit cu firma, iar ei au verificat locația.
Conform regulamentului, ca să se poată televiza, nocturna trebuie
să aibă 1400 de lucși. Ne-au spus că totul va fi în
regulă”
, a precizat Nițulescu.

Cerere
către primărie pentru „1 Mai”

Oficialii aluminiștilor au solicitat, ieri, municipalității ca
întâlnirea cu Dinamo să poată avea loc pe principala arenă a
orașului. Cu o capacitate de aproximativ 12.000 de locuri,
stadionul „1 Mai” se anunță a fi plin la ora jocului, interesul
pentru această partidă fiind enorm.

„Am făcut o adresă către Primăria municipiului Slatina
să întrebăm dacă pot să ne pună la dispoziție stadionul pentru data
de 26 octombrie, la ora 21.00. Firma care ne va da nocturna a
intrat pe internet și l-a văzut. Le-am dat toate datele, au
dimensiunile, înălțimea tribunelor. Nu mă pricep la astfel de
lucruri, dar cred că trebuie să aducă doar acele reflectoare, nu e
nevoie de generator sau altele”
, a mai spus Jane
Nițulescu.

Articol scris de Augustin
Predună

Mihai Andries 07 Oct. 2010, 16:21 Cupa
Pe aceeași temă