Duelul a două dintre nou-promovatele în Liga 2, CSM Focșani – Metalul Buzău, este programat duminică, 18 august, de la ora 11:00. Partida va avea loc pe terenul formației lui Călin Moldovan, care a prefațat întâlnirea în cadrul unei conferințe de presă.
CSM Focșani și Metalul Buzău s-au întâlnit de patru ori în acest an, în meciuri oficiale, în Liga 3, iar formația din Buzău a câștigat trei dintre dueluri, pe când CSM Focșani s-a impus o singură dată.
Călin Moldovan a afirmat că vrea să uite ce s-a întâmplat în Liga 3, în ultimele partide, precizând că speră să primeze și să își pună mai mult amprenta pe jocul de duminică modul în care au arătat cele două cluburi până acum, în primele două runde din Liga 2.
Metalul Buzău are două eșecuri, iar CSM Focșani a reușit să ia trei puncte până acum, după ce s-a impus cu 2-0 contra AFC Câmpulung Muscel. Moldovan a precizat că echipa lui arată mai bine până în acest moment, iar în întâlnirea de duminică își mai poate trece în cont un succes.
În cazul în care se va impune, CSM Focșani va termina runda în jumătatea superioară a clasamentului de Liga 2, înaintea startului etapei fiind pe locul 10. De partea cealaltă, Metalul Buzău ocupă penultimul loc, 21, doar două echipe mai având două eșecuri la rând în primele două etape, Chindia Târgoviște și ACSM Ceahlăul Piatra Neamț.
”Anticipăm un joc dificil, echilibrat, jucăm cu o echipă care nu are punct, e clar că va veni să își vândă scump pielea. Poate fi și o motivație în plus pentru ei că suntem apropiați geografic, o echipă pe care o cunoaștem din campionatul trecut, am fost colege de serie, dar suntem deciși să câștigăm.
Știm ce avem de făcut, am studiat adversarul, băieții s-au pregătit bine. Nu contează ce a fost în trecut între noi și Buzău, mă refer la meciurile de baraj și din campionat. E istorie trecutul, acum contează prezentul. Suntem echipa mai dornică de victorie, pentru că venim după înfrângerea de la Pitești, unde am luat două goluri stupide.
Trebuie să câștigăm jocul de duminică. Va fi greu, dar sper ca jocul să decurgă așa cum ne dorim și să luăm punctele puse în joc.
Tot lotul este valid pentru acest meci!”, a spus Călim Moldovan înaintea partidei CSM Focșani – Metalul Buzău.
Până la întâlnirea directă, CSM Focșani și Metalul Buzău au evoluat în turul 3 din Cupa României, ambele ieșind învingătoare din întâlnirile programate. Au trecut de Sporting Liești, scor 3-2, respectiv de Dacia Unirea Brăila, scor 5-1.
Foto și video: CSM Focșani