CSC Dumbrăvița a pierdut cu scorul de 1-3 în deplasare la nou-promovata Cetatea Suceava, sâmbătă, în runda 9 din Liga 2.
După acest rezultat și aproape jumătate de sezon regular fără succes, formația antrenată de Florin Fabian a căzut pe ultimul loc în clasament. ”Principalul” recunoaște că situația echipei, ajunsă ”lanternă roșie”, e dificilă!
Meciul de pe stadionul Areni a fost dominat mai clar decât o arată scorul de bucovineni, care au marcat de două ori prin Gabriel Răducan (48, din penalty, și 52) și o dată prin Cosmin Tucaliuc (84). Golul lui Fabiano Cibi (75) a contat, astfel, doar pentru statistică. Ruptura s-a produs după o gafă a experimentatului Sergiu Popovici, care a faultat în propriul careu la o fază în care avusese prim-planul!
După joc, Florin Fabian a declarat că echipa sa a fost prea slabă în duelurile om la om. ”Din punctul meu de vedere, puteam să obținem mai mult din acest meci dacă ne-am fi câștigat duelurile în timpul jocului. Asta le-am și transmis băieților înainte de meci: dacă vom câștiga duelurile cu jucătorii adverși, vom avea o șansă la meciul de la Suceava. Știam că întâlnim o echipă care este ofensivă, care are jucători buni cu mingea la picior, jucători cu o tehnică individuală bună, jucători care atacă spațiile, o echipă, în general, căreia îi place să atace. Și în ultimul meci de acasă a demonstrat acest lucru, a înscris patru goluri cu Vâlcea”, a precizat Fabian, citat de site-ul clubului timișean.
De asemenea, ”principalul” a vorbit și despre slăbiciunile din defensivă și de la moral.
”Deci, întâlneam o echipă pe care puteam să o înfrângem sau în fața căreia să scoatem un rezultat de egalitate dacă am fi fost mult mai siguri în apărare, și, bineînțeles, dacă am fi avut mai mult curaj pe ofensivă. Din păcate, noi suntem într-o situație foarte grea. Încrederea jucătorilor, moralul lor… Imediat după ce am primit acel gol din penalty a venit și al doilea gol și după care a trebuit să schimbăm și modulul de joc și anumiți jucători în teren. Am încercat să revenim în joc, dar, din păcate, în final, la fel, un jucător cu calitate, cum e Tucaliuc, a înscris și golul trei”, a mai spus Fabian.
Altfel, antrenorul a avut un mesaj de felicitare pentru Petre Grigoraș. ”Felicit echipa celor din Suceava și antrenorul lor, pe Petre Grigoraș. Am spus-o și înainte: un antrenor cu experiență, care a știut să construiască o echipă cu niște jucători cu calitate individuală și să abordeze meciurile de acasă cu un elan ofensiv, așa cum ar trebui să facă o echipă care evoluează pe teren propriu”, a mai adăugat Fabian.
Rămasă singura echipă cu 3 puncte acumulate în primele nouă etape, după ce CS Dinamo a remizat cu CSM Olimpia Satu Mare (scor 2-2), CSC Dumbrăvița este de acum pe locul 22, ultimul din Liga 2.
În etapa următoare, a 10-a, echipa timișeană va juca sâmbătă, 17 octombrie 2026, de la ora 11:00, acasă cu FC Bihor.
Foto: Cetatea Suceava