CS Mioveni e prima în afara locurilor de play-off în acest moment, pe poziția a 7-a, când mai e o etapă din sezonul regular al Ligii 2. Cu toate acestea, are șanse extrem de mari să fie prezentă în grupa pentru promovare. Dacă va câștiga partida cu Aerostar Bacău, atunci va fi acolo.
Un alt avantaj pe care îl are trupa lui Alexandru Pelici, este acela al terenului propriu. Confruntarea cu moldovenii va avea loc la Mioveni, astfel că și din acest motiv se poate spune, încă înaintea startului partidei, de duminică de la ora 15:00, că pornește clar cu prima șansă.
Pelici a oferit o scurtă declarație cu privire la meci și este convins că jucătorii pot lua cele trei puncte și pot duce din nou echipa în play-off, acolo unde a fost prezentă și sezonul trecut, dar unde a ratat barajul de promovare în Liga 1 cu Chindia Târgoviște.
”Cu Bacăul se anunță un meci greu, dar sper să găsim resursele necesare de a evita o surpriză neplăcută, de a câștiga și, implicit de a merge în play-off”, a punctat Alexandru Pelici.
Antrenorul Aerostarului Bacău, Mihai Ionescu, a declarat că a remarcat, în ultima perioadă, o evoluție pozitivă a jucătorilor săi și a vorbit înaintea partidei de o posibilă surpriză pe care moldovenii o pot face la Mioveni. Crede că pot face un joc bun și să împiedice, implicit, gazdele să intre în play-off.
”Echipa noastră este într-un proces de creștere și chiar dacă Mioveniul e favorită, nu e imposibil să ne întoarcem cu un rezultat bun de acolo. Jucătorii sunt capacitați la maximum și am încredere că vom ține pasul. Vor fi și unele schimbări în echipă”, a precizat Mihai Ionescu, citat de Deșteptarea.
Runda trecută, CS Mioveni a trecut la limită de Petrolul, scor 1-0 pe teren advers, în timp ce Aerostar Bacău a înregistrat încă un eșec. A pierdut pe teren propriu cu Concordia Chiajna, scor 0-1.
Dacă formația din Mioveni e pe locul 7 înaintea jocului de duminică, grație celor 30 de puncte acumulate în 18 meciuri, Aerostar Bacău e penultima în Liga 2, cu numai 10 puncte în 18 partide, la egalitate cu ultima clasată, Pandurii.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/batalia-finala-pentru-play-off-ul-ligii-2-analiza-situatiilor-in-care-cele-11-echipe-implicate-in-lupta-pentru-primele-sase-locuri-isi-pot-indeplini-sau-rata-obiectivul-19176078
https://liga2.prosport.ro/seria-1/totul-sau-nimic-in-ultima-etapa-a-sezonului-regular-al-ligii-2-lupta-nu-se-da-doar-pentru-play-off-ci-si-pentru-pozitiile-care-determina-cele-doua-grupe-de-play-out-doua-doua-echipe-nu-mai-pot-pas-19176024
https://liga2.prosport.ro/seria-1/modul-in-care-se-face-departajarea-echipelor-aflate-la-egalitate-de-puncte-in-liga-2-la-finalul-sezonului-regular-atipic-u-cluj-sanse-mari-sa-fie-dezavantajata-din-nou-in-fata-cel-19175987