Odată cu victoria obținută etapa trecută la Târgoviște, CS Mioveni a intrat și în obiectivul trasat de conducere, și anume clasarea în primele șase echipe ale Ligii 2. Antrenorul principal al galben-verzilor, Alexandru Pelici, chiar spunea ieri, într-o conferință de presă la stadionul Orășenesc, unde a fost prezent alături de atacantul Mihai Vintilă, că de acum încolo totul depinde de echipă ca să se mențină în obiectiv și nu mai depinde de rezultate.
„Ne bucurăm că am reușit o victorie importantă, pe terenul unei echipe unde se câștigă foarte, foarte greu. Am reușit să facem un cadou lui Edi Stoica și dlui președinte Olteanu, pentru că a fost ziua lor înainte de meci, dar, totodată, am reușit să intrăm și în obiectiv, și anume în primele șase echipe. Dacă până acum depindeam de rezultatele indirecte, de acum totul depinde de noi ca să fim sus”, spunea, citat de curier.ro, antrenorul Pelici.
La rândul său, atacantul Mihai Vintilă, unul dintre marcatorii golurilor victoriei de la Chindia, a declarat: „Am obținut o victorie importantă la Târgoviște, dar trebuie uitată repede, pentru că vine jocul cu Vâlcea. Cred că victorie cu Chindia nu are valoare dacă nu obținem un nou succesc în etapa următoare. Golul marcat etapa trecută m-a deblocat puțin psihic. În momentul în care nu aveam realizări, e o problemă, chiar dacă ai jocuri bune, pentru că lumea te judecă după realizări. Deși Mister mă judeca altfel, pentru oamenii din exterior e altceva, și te judecă altfel. Trebuie să îți dorești să marchezi mai mult. Nu suntem individualități foarte mari la echipă, iar forța noastră este grupul, împreună cu antrenorii. Datorită grupului, putem să ajungem în față”.
Revenind la elevul său, Mihai Vintilă, antrenorul Pelici a completat: „Am jucat nouă etape până acum și în trei-patru jocuri, deci aproape jumătate din ele Vintilă a jucat. Nu a fost întâmplătoare titularizarea lui la Chindia. El a jucat foarte bine la Călărași… Nu suntem un lot prea stufos, avem 25 de jucători și va veni cu siguranță rândul fiecăruia să intre pe teren”.
CS Mioveni – CSM Râmnicu Vâlcea, meci ce contează pentru etapa a 10-a a Ligii 2, se desfășoară luni, 3 octombrie, de la ora 18:00.
Articol scris de Silviu MIHAI (Curierul zilei)