:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2Fflorin-maxim-dinu-maghici-corvinul-1024x576.jpg)
CS Gloria Bistrița a scos un punct în partida cu CS Afumați, de pe teren propriu, din cadrul etapei a 2-a din Liga 2. Întâlnirea de sâmbătă s-a terminat 1-1, dar nou-promovata a revenit de la 0-1.
Golul egalizator al CS Gloria Bistrița a fost consemnat în partea secundă.
Întâlnirea a început foarte bine pentru CS Afumați, care a marcat repede, în minutul 9, prin Alexandru Iamandache. Apoi, CS Afumați putea marca în minutul 12 pentru 2-0, dar execuția lui Zaina de la 11 metri a fost parată de portarul Greab.
Scorul la pauză a fost la limită, iar în repriza a doua CS Gloria Bistrița a marcat prin Diniș Ieșeanu, în minutul 57, iar rezultatul de 1-1 avea să fie și cel final până la urmă.
Cristian Pustai se aștepta la mai mult de la jucătorii săi, precizând că avea alte pretenții și pentru că a fost prima întâlnire oficială a sezonului pe teren propriu.
Antrenorul a remarcat golul marcat de CS Afumați în dreptul minusurilor, dar și faza în urma căreia ilfovenii au beneficiat de lovitura de la 11 metri.
Odată cu trecerea timpului, Pustai este convins că lucrurile vor merge mai bine pentru CS Gloria Bistrița:
”E normal să avem nevoie de sprijinul publicului, azi am început foarte slab partida, am primit repede gol, după care a urmat o eroare de poziționare și un fault iresponsabil în careu. După care, ne-am revenit!
Multe echipe joacă cartea contraatacului, iar noi, la Slatina, am avut multe șanse și nu am dat gol. Acum, am reușit greu să marcăm pentru 1-1, cam acesta a fost meciul de azi.
Să sperăm că vom învăța, nu mai suntem în Liga 3, trebuie să acoperim mai bine terenul. Mă mulțumește faptul că nu am pierdut, că am reintrat în joc. Mă așteptam, poate, de la anumiți jucători la mai mult, pentru că a fost primul meci pe teren propriu.
Mă așteptam să fie mai aproape de evoluțiile din amicale. Sper să nu fie jucători de meciuri amicale și de meciuri oficiale nu. Dar, a fost primul meci acasă, e bine că nu am pierdut.
(N.r. – Despre problemele din părțile laterale ale defensivei) Avem copii, sunt underi acolo, mai greșesc. Putem veni, însă, cu înlocuiri, cum am și făcut la pauză și s-a schimbat jocul.”
La mijlocul săptămânii următoare, CS Gloria Bistrița va evolua în Turul 3 din Cupa României, în deplasare, contra CS Gheorgheni – VSK Gyergyó. Ulterior, va urma un duel complicat în Liga 2, în etapa 3, pe terenul celor de la Poli Iași.
”Urmează meciul cu Gheorgheni, trebuie să mai reglăm lucruri. Sunt jucători care au venit mai târziu și asta se vede!”
Foto și video: CS Gloria Bistrița