Ionuț Chirilă a început treaba la CS Dinamo, unde a efectuat și primul cantonament ca antrenor al echipei care aparține de MAI. Stagiul de pregătire a avut loc la Brașov, unde au fost și jurnaliștii ProSport.
Printre cei 30 de jucători pe care Ionuț Chirilă i-a avut în cantonament s-a numărat și George Gogescu, jucător care a petrecut aproape 4 ani la FCSB și a jucat în două meciuri oficiale pentru prima echipă a clubului lui Gigi Becali.
Tânărul mijlocaș central în vârstă de 20 de ani se poate considera veteran printre puștii pe care Ionuț Chirilă i-a avut la dispoziție în perioada de pregătire.
Ultima dată la CS Tunari, pentru care a prins doar două jocuri în Liga 2, George Gogescu l-a impresionat pe Ionuț Chirilă, care a decis să-i ofere un contract fostului jucător de la FCSB.
”Din păcate, jucătorii lui Dinamo care au retrogradat au avut contracte până la 30 iunie, ceea ce nu este foarte normal. Aș fi preferat să găsesc din lotul ăla trei, patru jucători pe filosofia mea. Existau, dar acum, din păcate, sunt la adversarele noastre.
Am plecat la drum cu academia, cu jucători de 16, 17, 18, cel mai vârstnic are 22 sau 23 de ani. Am vreo patru de 16 ani în lot, vreo cinci de 17 ani, vreo opt sau nouă de 18 ani și, cu siguranță, vom fi echipa cu cea mai mică medie de vârstă din liga a doua din toate timpurile, de când s-a inventat fotbalul”, a declarat Ionuț Chirilă pentru ProSport.
În cantonamentul de la Brașov au mai fost prezenți Denis Oncescu (22 de ani) și Peter Maapia Believe (20 de ani).
Primul este portar și a strâns 18 prezențe pentru SC Dinamo pe vremea când aceasta evolua în Liga 2. De partea cealaltă, nigerianul este mijlocaș ofensiv și a ajuns la Dinamo cu echipă în prima ligă în 2024. Nu a apucat încă să debuteze pentru prima echipă a roș-albilor, însă a jucat sub formă de împrumut la CS Gloria Bistrița, în Liga 2.
Odată cu revenirea în SuperLiga, SC Dinamo a decis să-l dea împrumut și pe Oncescu la Concordia Chiajna, apoi la CFC Argeș, iar în sezonul 2025-2026 n-a apărat în nicio partidă.
În prezent, Denis Oncescu și Peter Maapia Believe au fost surprinși de reporterii ProSport în cantonamentul celor de la CS Dinamo. Ba chiar, cei doi au primit și câte o poreclă din partea antrenorului Ionuț Chirilă. ”Onci” este apelativul cu care tehnicianul i s-a adresat portarului pe parcursul ședinței de pregătire, în timp ce nigerianului i se spune ”Bizonul”.
George Gogescu a lăsat o impresie bună în cantonamentul celor de la FCSB din vara anului 2023, când echipa era antrenată de Elias Charalambous. Mihai Stoica declara la momentul respectiv că mijlocașul ”e inimaginabil de bun” și anunța că ”va fi titular în Liga 1”.
Totuși, după doar un an, Gogescu avea să plece liber de la FCSB, fără să i se ofere nicio explicație, după cum chiar el a dezvăluit în cadrul emisiunii EXCLUSIV FCSB de la ProSport.
”(n.r. – Ce ai făcut în cantonamentul din Olanda de l-ai făcut pe Mihai Stoica să spună că ești inimaginabil de bun?) N-am făcut absolut nimic. Eu mi-am continuat linia pe care am avut-o și în Academie. Am fost același băiat serios, muncitor, care s-a pregătit. Am fost lăudat aproape de toată lumea în cantonament.
(n.r. – Ai mai vorbit cu Mihai Stoica după perioada asta proastă pe care ai avut-o?) Am vorbit, am încercat puțin să înțeleg de ce s-a renunțat așa de ușor la mine, dar n-am primit detalii sau informații. Pe românește «nu te mai vrem», fără nicio explicație”, și-a început povestea George Gogescu la emisiunea EXCLUSIV FCSB de la ProSport.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și ProSport