Ceahlăul Piatra Neamț s-a despărțit de antrenorul Cristian Pustai.
Experimentatul tehnician în vârstă de 58 de ani nu s-a mai prezentat la antrenamentele echipei de la reluarea pregătirilor și a ajuns la un acord cu oficialii nemțeni pentru a rezilia angajamentul scadent în vară.
Prezent cu echipa la amicalul de sâmbăta trecută, de la Ruși-Ciutea (foto), contra FC Bacău (scor 1-5), antrenorul Cristian Pustai le-a transmis oficialilor Ceahlăului că nu va continua pe banca tehnică dacă FIFA nu va ridica interdicția la transferuri.
Cum conducerea clubului nu a reușit să rezolve această problemă, antrenorul a ajuns la un acord și urmează să-și rezilieze angajamentul.
Anunțul a fost făcut de către președintele executiv Angelo Alistar, în exclusivitate pentru Liga2.ro.
”Ne-am înțeles verbal să reziliem contractul cu antrenorul Cristian Pustai, urmează să stabilim detaliile și să semnăm rezilierea în zilele ce urmează. A fost o despărțire de comun acord, am înțeles poziția dumnealui. Momentan nu putem aduce jucători, aceasta fiind una dintre condițiile domnului Pustai pentru a continua până la finalul sezonului. Nu am reușit momentan să ridicăm interdicția și am în aceste condiții am convenit de comun acord să încheiem colaborarea.
Îi mulțumim pentru tot ce a făcut pentru club și în al doilea mandat. Este un om de caracter, cu care sperăm noi, în cazul în care lucrurile se vor îmbunătăți și vor merge înainte, să mai colaborăm și pe viitor”, a declarat Angelo Alistar.
Cristian Pustai revenise la Ceahlăul la finalul lunii septembrie a anului 2025, înainte de etapa a 8-a a Ligii 2. Anterior, cu el antrenor, echipa reușise promovarea în liga secundă în vara anului 2023 și a mai stat un sezon pe banca sa până în vara anului 2024. Apoi a ajuns la CS Gloria Bistrița, cu care a reușit, la fel, accederea din Liga 3 în Liga 2.
Antrenorul care cel puțin va asigura interimatul este Valentin Avădanei, ”secundul” care a mai condus echipa și până să revină Pustai, după despărțirea de Marco Veronese.
Președintele Ceahlăului s-a referit și la situația juridică a clubului. Astfel, municipalitatea așteaptă un răspuns de la Comisia Europeană privind modificarea ghidului de finanțare, iar oficialii clubului s-au interesat în același timp la Federația Română de Fotbal despre posibilitatea unei asocieri cu Primăria și Consiliul Județean.
”Am vorbit cu reprezentanții municipalității, au cerut de la Comisia Europeană ce voiau să întrebe legat de modificarea ghidului de finanțare. Și așteaptă un răspuns. În paralel, noi am cerut la Federația Română de Fotbal o opinie, din punct de vedere juridic, legată de ce înseamnă o asociere a Primăriei și a Consiliului Județean în cadrul clubului. Și așteptăm un răspuns și noi de la Departamentul Juridic din cadrul Federației Române de Fotbal”, a completat Angelo Alistar pentru Liga2.ro.
Foto: Victor Eugen Mihai (FC Bacău) și ACSM Ceahlăul Piatra Neamț