Cristian Bobar anunță sancțiuni financiare la CSM Reșița, după umilința de la Recea: ”Vor fi cele mai drastice pe care le-am dictat eu vreodată.” Echipa din Valea Domanului nu e la prima evoluție de acest fel în Liga 2

Marius ANGHEL 21 Mar. 2021, 13:17 Liga 2

CSM Reșița a fost umilită în Maramureș în etapa a 20-a a Ligii 2, echipa lui Alin Minteuan pierzând cu 6-0 jocul cu Fotbal Comuna Recea, pe un teren desfundat. Alin Burdeț (2), Marius Coman (36, 53), Alexandru Mărieș (62), Adrian Micaș (82) și Paul Batin (90) au înscris în poarta lui Cobrea, făcându-i pe jucătorii trupei bănățene să cadă în genunchi și să bată cu pumnii în pământ.

După joc, antrenorul Alin Minteuan a anunțat că se gândește să demisioneze dacă asta este soluția pentru ca echipa să iasă din pasa neagră și să reușească menținerea în Liga 2.

Cristian Bobar anunță sancțiuni drastice pentru jucători după umilința suferită de Reșița la Recea

În schimb, președintele Cristian Bobar n-a vorbit nimic despre situația antrenorului, însă a anunțat măsuri drastice din punct de vedere financiar împotriva jucătorilor.

”Da, este un dezastru ceea ce s-a întâmplat astăzi, dar fotbalul este fotbal şi trebuie să ne revenim din acest şoc. Astăzi, eu, cel puţin, am un şoc la ceea ce s-a întâmplat. Vor fi luate cele mai drastice sancţiuni financiare, în primul rând faţă de jucători, pentru modul cum s-au prezentat la un joc de fotbal, fără respect faţă de meseria lor. Se va aplica un regulament de ordine interioară foarte clar şi vor fi luate cele mai drastice sancţiuni pe care le-am dictat eu vreodată în calitate de director executiv.

Nu pot să-mi explic cum acelaşi nucleu de jucători, cu acelaşi antrenor, au făcut rezultate foarte bune la sfârşit de tur şi în jocurile de pregătire, iar astăzi să fim pur şi simplu o echipă îngenuncheată”, a declarat Cristian Bobar, citat de Radio Reșița.

CSM Reșița a mai suferit încă trei umilințe, toate pe teren propriu, de când a promovat în Liga 2

Nu este însă prima înfrângere la scor înregistrată de echipa din Valea Domanului de când a promovat în Liga 2.

Una asemănătoare cu cea de la Recea, chiar mai umilitoare, ținând cont că s-a petrecut pe teren propriu, s-a consumat în octombrie 2019, cu Leo Doană pe bancă, atunci când CSM Reșița o încasa cu 7-1, când i-a făcut pe suporteri să se îndepărteze de tot de echipă și să acuze jucătorii de ”blat”.

Și în acest sezon s-a pierdut la scoruri umilitoare, tot pe teren propriu, pe ”Mircea Chivu”. Ambele s-au petrecut cu Alexandru Pelici antrenor. În septembrie 2020 se pierdea cu 0-4 cu Petrolul, iar în octombrie 2020 o încasa cu 0-3 de la Unirea Slobozia.

În rest, înfrângeri în Liga 2 au mai fost, însă de obicei la un gol diferență, rar la două goluri primite.

”Eroii” de la CSM Reșița din meciul cu Fotbal Comuna Recea: Cobrea – Szijj, Sălcianu, Dumitraș, L. Acka (Danci 46) – Breșneni (cpt.), Rob. Boboc (Visnakovs 46), Dat (Chera 46), N. Popescu – Cristodulo (Al. Sima 46), Al. Dulca (Matiș 46). Rezerve neutilizate: Zimmermann – Astafei, Ad. Ilie, Brînzan.

Echipa lui Minteuan are doar un punct câștigat în 2021 din cinci meciuri

În 2021, CSM Reșița a obținut doar un punct din cele cinci meciuri disputate în Liga 2, chiar runda trecută, pe teren propriu, cu contracandidata la evitarea retrogradării CSM Slatina (1-1). În resta s-a pierdut cu FK Csikszereda (0-2, deplasare), Dunărea Călărași (0-1, acasă), Viitorul Pandurii (1-2, deplasare) și Fotbal Comuna Recea (0-6, deplasare).

În ultima etapă a sezonului regular, CSM Reșița joacă pe teren propriu, weekendul următor, cu U Craiova 1948 SA, echipă aflată pe poziție de play-off.

În acest moment, CSM Reșița ocupă locul 17 din 20 în Liga 2, cu 19 puncte acumulate în 18 meciuri desfășurate în 20 de etape, fiind la egalitate cu Unirea Slobozia, care are însă un golaveraj mai bun.

Echipa din Valea Domanului va evolua apoi în play-out, în alte șase meciuri, în care va avea obiectivul de a se menține în Liga 2.

Foto: Fotbal Comuna Recea

Marius ANGHEL 21 Mar. 2021, 13:17 Liga 2
Pe aceeași temă