Chindia are un nou antrenor principal, așa cum Liga2.ro a anunțat astăzi, în cursul dimineții. Costel Pană (57 ani) a semnat cu clubul din Târgoviște, iar la orele amiezii a condus primul antrenament în al doilea mandat pe banca Chindiei, unul care începe în circumstanțe dificile, și pe plan sportiv, dar mai ales pe plan financiar.
Pană va lucra cu Cristinel Țermure, și el liber de contract, târgoviștean get-beget care a mai fost în discuții cu Chindia în ultimii ani, însă fără a se ajunge la vreo finalitate.
Rămasă fără Marian Vătavu, numit la începutul sezonului actual, în vara trecută, și plecat acum două weekenduri, după eșecul din amicalul cu Voința Crevedia, Chindiei i-a trebuit mai mult de o săptămână să-și numească un nou antrenor principal. În tot acest timp, echipa a fost condusă la antrenamente de Nicolae Croitoru, vicepreședinte și director tehnic.
Conferința de presă promisă de președintele Marcel Ghergu cel târziu joi, 30 ianuarie, nu a avut loc nici astăzi, miercuri, 5 februarie, iar noul staff tehnic a fost anunțat printr-un scurt comunicat al clubului, pe pagina sa de Facebook, cu accentul pe ”un proiect cu localnici”.
Pană și Țermure au fost ”prezentați” prin fotografii alături de directorul sportiv Cristian Bălașa.
”Bun venit, Constantin Pană și Cristinel Țermure!
Așa cum am început acest proiect din vara anului trecut, continuăm cu localnici.
Vă anunțăm că noul antrenor principal al echipei noastre este, începând de astăzi, Constantin Pană. Tot de astăzi, revine acasă Cristinel Țermure, în funcția de antrenor secund!
Din staff-ul tehnic al echipei noastre vor face parte, în continuare, Dragoș Pătru (asistent pentru cei doi antrenori) și Lungu Cezar (antrenor cu portarii).
Mult succes și rezultate cât mai bune la Chindia Târgoviște!”, sună anunțul Chindiei, însoțit de trei fotografii, niciuna în care să se regăsească singuri personajele principale de astăzi!
Noul antrenor principal al Chindiei a acceptat un dialog scurt cu reporterul Liga2.ro în care a confirmat, miercuri dimineață, că va prelua funcția de antrenor principal. A revenit după prima ședință de pregătire, în termeni rezervați.
”Am semnat, dar… Știți și voi prea bine, situația e grea, complicată, dar sper că până la urmă se va rezolva”, a vorbit Pană, care a promovat-o pe Chindia în Liga 2 la finalul primului sezon de la reînființare, în vara anului 2011.
Costel Pană a avut misiunea, în primul sezon al noii echipe de la Târgoviște, 2010-2011, să facă treabă cu o serie de jucători care nu se cunoșteau. Printre ei, nume consacrate, precum Dancia, Sorin Rădoi sau Perianu, dar și mulți tineri, printre care Alexandru Băluță sau Ionuț Șerban.
Băluță a reușit un hattrick în primul meci oficial al echipei, 5-0 la Chirnogi. ”La acea vreme, Pană și l-a dorit mult pe Florin Tănase, care era la Aripi Pitești. Cei care conduceau au refuzat transferul. Tănase a ajuns repede la Hagi, apoi știe toată lumea parcursul său”, au rememorat apropiați ai antrenorului momentele respective.
Pană a sperat, în ultima perioadă, că va fi cooptat în stafful celor de la Flacăra Moreni, echipă de la care a pornit în fotbalul mare.
Noul tehnician al Chindiei s-a ocupat, benevol, de organizarea Centenarului Flacărei Moreni, în noiembrie 2022. Avea promisiuni, din partea autorităților locale, că va semna fie în poziția de antrenorul principal, fie ca șef al Centrului de Copii și Juniori. În luna septembrie a anului trecut, după un periplu scurt în Arabia, la Al Tai, încheiat în primăvară, semna cu Agricola Borcea, unde a stat două luni. Dinspre Moreni, niciun semn, nici în 2023, nici în 2024, nici acum!
Noul antrenor secund al Chindiei, Cristinel Țermure este originar din Hunedoara, are 52 de ani și este deținător al licenței PRO, cu care poate fi ”principal” inclusiv în prima ligă.
Mare parte din cariera sa și-a petrecut-o la Târgoviște, la Oțelul U Târgoviște, Chindia și FCM Târgoviște, având meciuri alături de acestea în primele trei ligi ale României. A mai evoluat și pentru Foresta Suceava, Rocar București, Henan Jianye FC (China) și Concordia Chiajna.
O bună parte a carierei sale de antrenor și-a petrecut-o alături de Laurențiu Reghecampf, fiind antrenorul principal din acte, dar secund în realitate. Cei doi au colaborat la Sportul Snagov, Concordia Chiajna, FCSB, Al-Hilal, Litex Lovech, Al-Wahda, Al-Wasl și Al-Ahli. Ulterior a continuat alături de Anton Petrea, până atunci preparator fizic în stafful lui Reghecampf. Au antrenat împreună U Craiova, FCSB, Chindia și ”U” Cluj.
Cu Petre și Țermure pe bancă a retrogradat Chindia din prima ligă, în vara anului 2023.
Foto: Chindia Târgoviște