Corvinul Hunedoara a pierdut al doilea meci în play-off-ul Ligii 2 și a ratat șansa să termine pe locul 1. A cedat cu 0-1 în fața Unirii Slobozia, iar astfel trupa lui Adrian Mihalcea și-a asigurat și titlul de campioană a diviziei a doua, după ce a obținut, deja, biletele pentru SuperLiga României din vară.
A fost 1-0 pentru Unirea Slobozia la final, iar antrenorul învinșilor, Florin Maxim, a lăsat impresia că este dezamăgit de cele întâmplate, de modul în care s-au comportat jucătorii săi, mai ales că se apropie finala Cupei României, programată la 15 mai, unde Corvinul va întâlni prim-divizionara SC Oțelul Galați.
Unirea Slobozia a câștigat partida în urma unui gol venit în prima repriză, reușit de africanul Christ Afalna (minutul 39).
Corvinul nu a luat cele mai bune decizii în meci, aspect remarcat de antrenorul Florin Maxim, care voia mai mult pericol în careul adversarilor la fazele fixe, dar nici pe atac pozițional fotbaliștii Hunedoarei nu au reușit să fructifice momentele bune.
La gol, Maxim a remarcat mai multe erori în defensivă, dar și o greșeală de arbitraj. Oricum, a felicitat iar Unirea Slobozia pentru succes, dar și pentru prestația din acest sezon, care se termină cu promovarea în SuperLiga României, dar și cu încoronarea ca echipa campioană a Ligii 2.
”Dacă ar fi să căutăm vinovați, la faza golului nu a fost corner. De acolo, o înlănțuire de greșeli, am pierdut omul care a dat gol, omul de la bară nu a făcut pasul, l-a ținut în joc. Omul lor, Afalna, nu a fost marcat și așa s-a scris istoria acestui joc.
Noi am forțat, dar nu am avut luciditate, vorbeam și cu colaboratorii mei și nu îmi amintesc de vreun meci în care să avem atâtea cornere și să nu putem să fim concreți. Am avut o situație din lovitură liberă.
Felicit Unirea Slobozia, a fost echipa mai montată pe parcursul Ligii 2, a fost o echipă muncitoare, care și-a dorit obiectivul și l-a atins. Azi a fost un meci închis, o fază fixă… chiar am bănuit că așa se va termina. Ei au jucat acasă, au învins și sunt campioni.
Au și jucat în fața suporterilor lor, au fost determinați. Nu că noi n-am fost, dar ne-a lipsit luciditatea. Am avut la Neacșa câteva situații, dar nu a ales cele mai inspirate soluții. Meciul acesta nu am fost inspirați!”, a spus Florin Maxim pentru Știri din Bărăgan.
Corvinul Hunedoara rămâne la 49 de puncte după eșecul cu Unirea Slobozia, fiind pe locul 2, în timp ce CSC Șelimbăr e tot la cota 49, dar pe locul 3, iar diferența se face la golaveraj.
În play-off-ul Ligii 2, locul 1 e ocupat de Unirea Slobozia (59 de puncte), deja promovată în SuperLiga României, iar sub podium se situează Gloria Buzău (45 de puncte), FK Miercurea Ciuc (40 de puncte) și CS Mioveni (39 de puncte).
În etapa a 9-a a play-off-ului, Corvinul Hunedoara va primi vizita formației FK Miercurea Ciuc, iar grupa va fi încheiată de hunedoreni contra CS Mioveni, în deplasare.
”Sunt gânduri pentru meciul de Cupa României, dar mai sunt meciuri și până atunci. Mai avem două jocuri, băieții trebuie să fie într-un ritm bun, nu ne putem teleporta pe acea dată, chiar dacă ne dorim.
E obiectivul nostru Cupa României, nu ne împiedică nimic să o luăm și să jucăm în Europa. Poate pentru multă lume, când noi am notat data de 15 mai în calendar, a fost o utopie, dar acel obiectiv știam că poate fi îndeplinit”, a mai transmis Maxim.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures