Corvinul vrea să își revină repede după prima înfrângere în Liga 2. Florin Maxim țintește victoria pe terenul Voluntariului: ”Sunt lucruri de învăţat pentru mine şi pentru jucători”

Andrei PASCU 09 Apr. 2026, 15:40 Liga 2
Corvinul vrea să își revină repede după prima înfrângere în Liga 2. Florin Maxim țintește victoria pe terenul Voluntariului: ”Sunt lucruri de învăţat pentru mine şi pentru jucători”

Corvinul Hunedoara continuă să fie prima în play-off-ul de Liga 2, cu 56 de puncte, dar la șase puncte față de locul 2, Sepsi OSK. În același timp, s-a redus și ecartul față de locul 3, FC Voluntari.

În runda a 3-a, echipa lui Florin Maxim va avea primul meci pe teren advers, contra FC Voluntari, cu care a remizat în sezonul regular, la 8 noiembrie 2025, scor 0-0, pe terenul propriu.

Duelul de la Voluntari, din următoarea etapă a grupei pentru promovare, a fost programat pentru vineri, de la ora 16:00 și a fost prefațată și de omologul lui Maxim de pe banca ilfovenilor, Florin Pîrvu.

Formația din Hunedoara merge la Voluntari cu gândul să spele eșecul cu Sepsi OSK

Liderul play-off-ului Ligii 2, echipa considerată de adversare ca și promovată în SuperLiga României, Corvinul Hunedoara a pierdut primul meci în campionat din această stagiune în weekendul precedent.

În etapa a 2-a a grupei pentru accederea în eșalonul superior, Corvinul a cedat confruntarea susținută în compania celor de la Sepsi OSK, scor 0-1.

Acum, în runda a 3-a, Corvinul Hunedoara va merge pe terenul Voluntariului, o echipă care are victorii pe linie până acum și care ocupă locul 3 în ierarhia grupei pentru accederea în prima ligă a României.

Florin Maxim a prefațată întâlnirea FC Voluntari – Corvinul Hunedoara

Florin Maxim a remarcat, înaintea confruntării cu FC Voluntari, faptul că adversarii sunt într-un moment bun, dar se concentrează doar pe echipa sa și speră ca jucătorii să își revină din punctul de vedere al moralului după înfrângerea cu Sepsi OSK.

Antrenorul Corvinului a ținut să remarce plusurile ilfovenilor din cele două meciuri și cele două victorii bifate, poate pentru a motiva jucătorii din vestiarul său să se ridice la un nivel cât mai bun.

E o perioadă mai aglomerată, cu aceste două jocuri într-un interval de timp mai restrâns, dar toate echipele trec prin asta. Va fi un meci dificil, mai ales că adversarul a şi schimbat sistemul şi, din ce am văzut, aduce mai mulţi oameni în careu, creează densitate.

Au început bine play-off-ul, cu cele şapte goluri marcate în două jocuri, e clar că îşi doresc şi ei promovarea. Noi, etapa trecută, trebuia să fim mai pragmatici, dar poate din dorinţa aceea de a câştiga jocul ne-am descoperit, era normal să ne prindă cei de la Sepsi pe contră, mai ales că ei erau cumva sub presiunea rezultatului, dar sunt lucruri de învăţat, atât pentru mine, cât şi pentru jucători”, a spus Florin Maxim înaintea partidei FC Voluntari – Corvinul Hunedoara, care va fi redată în format live-text pe site-ul Liga2.ro.

Cum vede Maxim lupta din play-off

Maxim speră ca echipa să fi conștientizat anumite lecții după înfrângerea cu Sepsi OSK și să își revină acum, pentru un parcurs cât ”mai curat” în play-off-ul Ligii 2, iar la final să promoveze direct în SuperLiga.

Mai sunt 24 de puncte puse în joc, toţi îşi doresc să câştige fiecare meci rămas, dar depinde de forma de moment, de cum te prinde la ora jocului, cât de inspirat eşti… avem acest exemplu cu meciul de sâmbata trecută, când puteam la fel de bine să câştigăm, dar mergem cu lecţia învăţată la Voluntari!”, a mai declarat Florin Maxim.

Foto: Andrei Apolzan (Sport Pictures) și Corvinul Hunedoara

Andrei PASCU 09 Apr. 2026, 15:40 Liga 2
Pe aceeași temă