Liderul campionatului, Corvinul Hunedoara joacă pe terenul propriu, contra CS Tunari, în etapa a 17-a din Liga 2, sâmbătă (13 decembrie), de la ora 11:00. Diferența de puncte dintre cele două formații este de 32 de puncte!
Florin Maxim, antrenorul liderului din Liga 2, a prefațat confruntarea cu ilfovenii și vrea alte trei puncte. Aspectul, și dacă ne raportăm la situația dintre cele două formații, CS Tunari fiind pe penultimul loc în clasament, cu numai 8 puncte acumulate până acum.
Florin Maxim a avut un discurs echilibrat față de formația din Tunari, despre care a spus că va face tot posibilul pentru a putea termina anul cu un mic plus și impuls moral. Însă, marea problemă a Corvinului ar putea fi recuperarea fizică după confruntarea din etapa trecută, de la Iași.
Întâlnirea cu CS Tunari are loc la șase zile de la partida de la Iași, dar Florin Maxim a accentuat faptul că a fost una foarte solicitantă. Antrenorul liderului din Liga 2 speră la încă o victorie, chiar dacă în acest moment Corvinul Hunedoara pare favorită detașată pentru promovarea în SuperLiga României, deși nu s-a intrat nici în faza play-off-ului.

În mod clar, hunedorenii formează cea mai bună echipă din Liga 2, până acum fără înfrângere în cele 16 runde scurse din întrecerea regulară, cu 12 victorii și patru remize.
”E un duel care, la prima vedere, pare disproporționat, având în vedere pozițiile din clasament, ei au o singură victorie, cinci meciuri de egalitate, dar trebuie să ținem cont că au făcut patru egaluri împotriva unor echipe bune. Îmi amintesc de ultimul, la Bihor, de pildă… deci trebuie să tratăm foarte responsabil acest joc.
Fiind și ultimul, venind după o deplasare lungă la Iași, preocuparea noastră, a mea, a staffului, a fost să-i refacem cât mai repede pe jucători. Vorbim de un meci bun, unde am avut un tempo ridicat, solicitant din acest punct de vedere. În fine, e ultimul meci în fața propriilor supporteri, cred că băieții înțeleg mesajul și cam la asta am lucrat în ultimele zile.
Dincolo de aceste lucruri, e clar că vor sta foarte grupați, la fel s-a întâmplat și în cel mai recent meci al lor, pe care l-au avut cu Sepsi. Au încercat să stea jos, să prindă echipa adversă pe contre și eu cred că așa se va întâmpla și în meciul cu noi.
Am văzut și că au existat câteva schimbări la nivel de lot, Roșu n-a fost pe foaie, la fel, nici Hlistei… sunt problemele lor și ei știu mai bine ce au în interiorul grupului. Pe mine, cum am mai spus, mă preocupă starea băieților mei și să fim noi foarte bine la ora jocului”, a spus Florin Maxim, conform site-ului Corvinului Hunedoara, care a declarat că vrea să vadă multă lume la acest ultim meci din 2025:
”Sper să fie în număr cât mai mare! Ştiu că este frig şi nu e tocmai plăcut să vi să asişti la un meci în această perioadă a anului, dar să nu uităm că aşa am produs rezultatele, împreună.
Am fost mulţi la meciurile de acasă și ne-am bucurat împreună. De aceea vreau să fac un apel la suporteri să vină alături de noi, fiind ultimul meci acasă avem nevoie de sprijinul lor!”

Corvinul Hunedoara are și cea mai bună apărare din Liga 2. Până acum, în 16 meciuri, a încasat numai nouă goluri. La nivelul golurilor marcate nu stă cel mai bine, marcând de 25 de ori. Echipele care au marcat cel mai mult până acum sunt AFC ASA Târgu Mureș (35 de goluri), FC Bihor (33 de puncte) sau Steaua (29 de puncte).
Foto: Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto