Corvinul Hunedoara a respectat calculele și a învins în turul cu Gloria Bistrița Năsăud. Discurs laudativ al lui Florin Maxim, părere dură a lui Adrian Falub: ”În primele 30 de minute am fost jenanți, penibili”

Răzvan STÎNGĂ 25 May. 2023, 13:30 Liga 3

Corvinul Hunedoara este cu un pas în finala barajului din Liga 3. În turul semifinalei cu Gloria Bistrița Năsăud, din deplasare, formația lui Florin Maxim s-a impus cu 2-1, după 30 de minute, în special, foarte bune. Atunci s-a și făcut diferența, hunedorenii marcând ambele goluri.

Corvinul Hunedoara, avantaj după turul semifinalei pentru promovarea Liga 2, cu Gloria Bistrița Năsăud

Corvinul Hunedoara a început perfect semifinala și a avut ocazii încă din primele minute, iar Gloria Bistrița Năsăud a stat rău, fără șanse importante, joc greoi și apărare inexactă. Acestea au fost și concluziile învinsului Adrian Falub la finalul întâlnirii de miercuri seară.

Oaspeții au punctat prin Alexandru Curtean, în minutul 22, de la 11 metri, și Marius Lupu, în minutul 28. Gloria Bistrița Năsăud a înscris în partea a doua, pe final, un gol care o menține cu șanse la o posibilă întoarcere a scorului în retur, la Hunedoara.

A marcat golul formației lui Adrian Falub, Antoniu Manolache, în minutul 88, tot de la 11 metri. La final, la interviuri, Florin Maxim a lăudat evoluția jucătorilor, fiind mulțumit de faptul că au ajuns în multe rânduri la finalizare, pentru că imaginea din teren a fost chiar cea dorită de el.

  • Gloria Bistrița Năsăud: Fl. Bodea – Ant. Manolache, Al. Georgescu, Gugu, Fridrich, Țica, Adam Abdul, I. Rus, Al. Iul. Stoica, Gondiu, Davordzie
    Rezerve: Bănuță – Sg. Luca, Bg. Vasile, Yameogo, M. Savu, Copaci, Curtuiuș, Runcan, Stoianof
    Antrenor: Adrian Falub
  • Corvinul Hunedoara: Lefter – Fl. Iacob, Elton da Silva, I. Pop, Neacșa, Curtean, Bradu, M. Chindriș, Nic. Pîrvulescu, M. Coman, M. Lupu
    Rezerve: Blaga – Ant. Vlad, Rafael Garutti, Mar, Pocioian, Tim. Mitran, Mercioiu, Lupuşor, Hergheligiu
    Antrenor: Florin Maxim

Florin Maxim, analiza turului Corvinul Hunedoara – Gloria Bistrița Năsăud

Singura remarcă negativă a fost reprezentată de golul luat pe final, pentru că au fost câteva ocazii în urma cărora Corvinul Hunedoara putea face chiar 3-0, dar în cele din urmă a terminat turul cu un avans de numai un gol.

Nu e tranșat nimic după primul joc. Am avut prima repriză la discreție și nu cred că se îndoiește nimeni de asta. Am mai avut și în repriza a doua două-trei situații când puteam să închidem jocul, puteam să facem 3-0. Au marcat ei, trebuie să fim mai atenți pentru că sunt meciuri eliminatorii.

Le-am spus jucătorilor în vestiar că dacă avem ocazii și jucăm fotbal, nu sunt supărat. Ajung în situații, în fața porții, ajung după efort, a fost decizia lor cum finalizează. Mă bucur că am învins, ne-am făcut șapte-opt situații de a marca. Nu e ușor, Gloria Bistrița a avut numai victorii acasă.

Am venit noi aici și am câștigat! În prima repriză le-am lăsat posesia, știu ce joc propune Adrian Falub, dar nu cred că Gloria a avut situații clare. A fost jocul lor, o dominare teritorială, dar noi cred că am arătat că suntem mai percutanți.

Mă aștept ca la Hunedoara să avem în tribune măcar oamenii care au fost la Bistrița. E păcat că așteptăm meciurile de baraj să umplem stadioane. Băieții muncesc, și cei de la Bistrița, și noi, chiar dacă aud că meciurile din campionat nu contează.

Dar nu e ușor să păstrezi jucătorii concentrați, nu e ușor cum am făcut noi, să dăm minute tuturor, eu zic că trebuie apreciat tot contextul și avem nevoie de mai multă asistență la meciuri”, a spus Florin Maxim la finalul întâlnirii.

Adrian Falub, analiză dură după Corvinul Hunedoara – Gloria Bistrița Năsăud

De partea cealaltă, Adrian Falub a spus lucrurilor pe nume, așa cum a obișnuit și în perioada în care pregătea echipe din Liga 2. Nu s-a ferit să catalogheze evoluția jucătorilor săi drept penibilă, fiind dezamăgit, în special, de zona centrală a defensivei.

Culmea, unul dintre jucătorii experimentați din lotul Gloriei Bistrița Năsăud, Costinel Gugu, a fost printre fotbaliștii remarcați în sensul negativ de antrenor. Dacă bistrițenii se vor prezenta în retur cum au făcut-o în tur, Falub e convins că accederea în finala barajului pentru promovarea în Liga 2 va fi ratată.

Ei au fost mai buni. Dacă aș face o analiză, aș scoate primele 30 de minute, pentru că am fost jenanți, penibili, nu am existat! Cei trei atacanți ai Corvinului au jucat singuri. Practic, orice degajare de portar era ocazie de gol. Apoi, mult mai echilibrat, următoarele 60 de minute a fost mai echilibrat jocul.

Am pierdut organizarea, și ofensivă, și defensivă, nu am dus mingea în fața porții, iar orice balon respins era ocazie pentru ei, pentru că noi nu am câștigat vreun duel cu adversarii. Cred că victoria Corvinului a fost meritată azi.

Nu sunt supărat, pentru că e prima dată când adversarul are atâtea ocazii de gol. Practic, Corvinul nu și-a făcut ocazii, am dat noi oportunitățile acestea. Din degajarea portarului, vârful face preluare și joacă pe spațiul liber și are ocazie de gol.

Nu sunt supărat pe jucători, sunt dezamăgit de cum s-au interpretat fazele de joc, de faptul că nu am câștigat un duel în primele 30 de minute. Nu am cum să fiu supărat pe jucători! Eu l-am băgat pe Gugu să joace, nu el a făcut echipa.

(N.r. – Primul șut al echipei sale, după minutul 70) Am avut ocazie bună în minutul 2, după golul lor, am ratat, dar Corvinul a fost mai bună în primele 30 de minute. Noi nu am făcut nici construcție, nici inițiere, nici în defensivă nu am fost bine.

Era greu, apoi, în repriza a doua să avem spații, să marcăm. Am înscris până la urmă, e o reușită care ne ține în viață. Să sperăm, pentru că la 2-0 era dificil. Dacă avem valoare, putem câștiga în retur, dacă nu, înseamnă că ei au fost mai buni.

Nu e simplu returul, dacă analizăm după jocul de azi, o să fie dezechilibrat. Dacă analizăm după un campionat, poate avem șansa noastră. Eu cred în șansa noastră, dacă vom rezolva problemele din axul central din apărare.

Îmi pare rău pentru lumea care a venit, noi am aprins o făclie în oamenii care trăiau cu nostagia unei Glorii care evolua în cupele europene. Azi au venit oameni, dar nu ne-am ridicat la nivelul lor. Dar, la fotbal nu se știe ce va fi. Eu, dacă trebuie să mor, la meciul următor vreau să mor în picioare, să lupt! Nu mă predau!

Primele 30 de minute au fost rușinoase, nu te poți prezenta așa la un meci dificil. Jucătorii trebuie să se motiveze ei, pentru că au o datorie față de oamenii care au investit, față de care le-au făcut niște condiții”, a spus Adrian Falub.

Rezultate strânse în tururile semifinalelor de baraj pentru promovarea în Liga 2

Returul dintre Corvinul Hunedoara și Gloria Bistrița Năsăud va avea loc sâmbătă, 27 mai, când sunt programate și celelalte nouă partide din semifinalele barajului pentru promovare. Rezultatele înregistrate în prima manșă:

  • CSM Râmnicu Sărat (Locul 2, Seria 2) – Foresta Suceava (Locul 1, Seria 1) 1-1
  • Ceahlăul Piatra Neamț (L2S1) – Metalul Buzău (L1S2) 1-1
  • SC Popeşti Leordeni (L2S4) – CS Afumați (L1S3) 2-1
  • Farul Constanța 2 (L2S3) – CS Tunari (L1S4) 3-1
  • Viitorul Dăeşti (L2S6) – CS Blejoi (L1S5) 3-4
  • CSO Plopeni (L2S5) – CSM Alexandria (L1S6) 0-1
  • Șoimii Lipova (L2S8) – CSM Deva (L1S7) 0-1
  • ACSO Filiași (L2S7) – CSM Reșița (L1S8) 2-2
  • Gloria Bistrița Năsăud (L2S10) – Corvinul Hunedoara (L1S9) 2-1
  • Unirea Ungheni (L2S9) – FC Bihor Oradea (L1S10)  1-1

Interviurile lui Florin Maxim și Adrian Falub

Foto: Gloria Bistrița Năsăud
Video: Corvinul Hunedoara

https://liga2.prosport.ro/liga-3/inca-cinci-echipe-au-retrogradat-matematic-din-liga-3-printre-ele-fiind-fcsb-2-si-sanatatea-cluj-in-ultima-etapa-a-play-out-ului-se-vor-decide-ultimele-cinci-formatii-care-pica-in-liga-4-19272409

https://liga2.prosport.ro/liga-3/video-farul-2-nu-numai-ca-a-produs-surpriza-cu-cs-tunari-dar-a-obtinut-si-cea-mai-clara-victorie-in-faza-semifinala-a-barajelor-de-promovare-in-liga-2-antrenorul-falina-vrea-si-mai-mult-19272494

https://liga2.prosport.ro/liga-3/csm-resita-pas-semi-gresit-la-filiasi-in-mansa-tur-a-primului-baraj-de-promovare-in-liga-2-calin-chereghi-clar-este-ca-nu-ne-asteptam-la-asa-ceva-19272485

https://liga2.prosport.ro/liga-3/csm-deva-la-un-pas-de-finala-barajului-de-promovare-in-liga-2-dupa-deplasarea-de-la-soimii-lipova-19272480

https://liga2.prosport.ro/liga-3/incep-meciurile-de-baraj-pentru-promovarea-in-liga-2-astazi-de-la-ora-1800-au-loc-cele-zece-jocuri-tur-din-faza-semifinala-19272388

 

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 25 May. 2023, 13:30 Liga 3
Pe aceeași temă