Concordia Chiajna a învins categoric Progresul Spartac într-un meci din etapa a 3-a de Liga 2, disputat la Buftea. Ilfovenii au făcut spectacol în partida din deplasare și au mai dat uitării prestația din runda trecută, de pe teren propriu, 0-1 cu CSM Alexandria.
Concordia Chiajna s-a distrat cu Progresul Spartac și a învins-o cu 6-0. A marcat câte trei goluri pe repriză.
Însă, chiar și în prima parte, Concordia Chiajna a marcat târziu, abia în minutul 41 picând primul gol, prin Dorin Codrea. Același Dorin Codrea a făcut dubla două minute mai târziu, iar scorul pauzei a fost stabilit în ultimul minut al timpului regulamentar, de Adrian Bălan (foto).
La două minute de la reluarea părții secunde Bălan a făcut dubla și el, iar scorul de 5-0 a fost dus Alexandru Darius Pop, în minutul 86. Ultimul gol i-a aparținut lui Giovani Ghimfuș, care a închis tabela în minutul 88.
Un succes de moral pentru trupa lui Erik Lincar, care tinde la promovarea în SuperLiga României la finalul acestei întreceri de Liga 2. Cu toate acestea, în ciuda scorului categoric, președintele ilfovenilor, Cristian Tănase, a declarat că echipa pe care o reprezintă a tras serios până să deschidă scorul cu Progresul Spartac.
Greu și-au reglat ținta jucătorii de atac de la Concordia Chiajna, dar până la urmă s-au descătușat și scorul putea să aibă proporții și mai mari. El a remarcat și meciul din Turul 3 al Cupei României, cu CS Afumați, câștigat la limită, 1-0.
”Nu există meci ușor, am înscris târziu, iar apoi lucrurile s-au simplificat. Dar, în continuare, e mult până departe. În primele 35 de minute – 40 eram destul de îngrijorat, eram destul de… nu puteam să marcăm, dar campionatul e lung.
A fost sincopa de etapa trecută, a venit foarte devreme, dar poate e mai bine să vină acum și nu mai târziu. Mai avem timp să recuperăm acel pas greșit, care nu a picat bine.
Ca să ai succes în ceea ce faci, trebuie să câștigi meciurile de acasă și să faci și afară puncte, câte poți. Chiar și în Cupa României, cu Afumați, a fost dificilă partida, pentru că am avut om în minus”, a spus Cristian Tănase la Sport Total FM.
În prima etapă de Liga 2, Concordia Chiajna a trecut la pas de FK Miercurea Ciuc, scor 3-0, după care a cedat surprinzător în fața CSM Alexandria, scor 0-1. A urmat partida din Cupa României, 1-0 cu CS Afumați, pentru ca acum ilfovenii să treacă de Progresul Spartac cu 6-0.
Următorul duel, din runda a 4-a, va fi unul complicat pentru Concordia Chiajna, care va primi vizita formației CSC Șelimbăr.
”Avem un lot valoros, stafful e valoros, conducerea pune tot ce poate la dispoziție. Acum, supărați fiind după partida cu Alexandria, trebuie să câștigăm vreo cinci partide ca să mai treacă.
Va fi greu cu Șelimbăr, Claudiu e un antrenor foarte bun, îl cunosc, dar vedem cum va fi. Va fi un meci interesat sigur! Valorile în Liga 2 sunt apropiate”, a mai spus Tănase.
Foto: Progresul Spartac
https://liga2.prosport.ro/seria-1/flavius-stoican-noul-antrenor-al-resitei-19281036
https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-a-invins-cu-2-0-fk-miercurea-ciuc-in-etapa-3-a-ligii-2-19281054
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-3-liga-2-19280963
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-remiza-in-deplasarea-cu-metaloglobus-19281045
https://liga2.prosport.ro/liga-3/inainte-modelu-are-un-nou-antrenor-marcel-abaluta-19281037