:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F04%2Falin-dudea-acsm-resita-1024x576.jpg)
În sfârșit, Concordia Chiajna a reușit o victorie la scor în Grupa B a play-out-ului Ligii 2, dar și primul succes după trei partide în care a adunat numai un punct. Ilfovenii au făcut spectacol cu colega de județ, CS Afumați, în etapa a 5-a.
Cu 4-0 s-au impus elevii lui Nicolae Dică, care sunt la un punct de următoarea clasată deasupra lor, locul 3, chiar CS Afumați.
Concordia Chiajna avea nevoie de o victorie cât mai repede, pentru că risca să termine destul de jos în Grupa B, chiar dacă nu avea emoții în privința retrogradării. Totuși, vrea să finalizeze grupa cât mai sus, pentru ca eșecul din acest sezon, în care nu a reușit calificarea în play-off, să fie șters, pe cât posibil, cu evoluții cât mai bune în play-out.
A început în forță clubul din Chiajna, pentru că elevii lui Nicolae Dică au deschis scorul încă din minutul 2, când a punctat Petar Petkovski. A fost o repriză secundă bună pentru Concordia, iar în minutul 33 a dus scorul la 2-0, în urma golului marcat de Robert Ion.
În partea secundă, abia spre finalul partidei s-au marcat celelalte două goluri. A făcut 3-0 Andrei Marc, în minutul 83, iar în minutul 89 a stabilit scorul final Vlad Prejmerean.
Adrian Scarlatache, team managerul celor de la Chiajna, a comentat victoria la scor și a ținut să transmită la rândul său ideea conform căreia jucătorii sunt analizați în aceste ultime meciuri, pentru menținerea în lot și pentru întrecerea următoare.
De această dată, chiar dacă în verile trecute nu a fost adepta omogenității, Concordia Chiajna este decisă să mențină cât mai mulți jucători în lot și să facă doar completări necesare, cu un număr limitat de veniri.
”A fost un meci bun din partea băieților, dar mai avem de muncă. E bine că am câștigat acasă, la o asemenea diferență de goluri. Inconstanța ne-a caracterizat pe durata campionatului și poate și de aici poziția din clasament. Noi ne dorim ca pe viitor să reușim să legăm victorii. Până la urmă, asta a fost problema noastră în acest sezon.
Toți jucătorii sunt evaluați, ei vor să demonstreze. Aceste meciuri sunt hotărâtoare. La finalul sezonului, Dică va lua o decizie în privința jucătorilor. Trebuie să ne gândim la ce vrem să facem din sezonul următor, cum construim. Anii trecuți cred că au fost multe schimbări și nu cred că e bine din perspectiva omogenității.
Dică a fost și este de acord cu faptul că avem nevoie de omogenitate”, a spus Scarlatache la Metropola TV.
Concordia Chiajna ocupă locul 4 în Grupa B a play-out-ului Ligii 2, cu 30 de puncte. În play-out, în cinci meciuri, a înregistrat două victorii, o remiză și două eșecuri.
Este la un punct de locul 3, CS Afumați, la două lungimi de locul 2, ACSM Ceahlăul, și la patru puncte de liderul CSM Slatina.
Concordia Chiajna va încheia grupa și sezonul cu un meci pe teren advers, cu CSM Slatina.
”Ne dorim să încheiem sezonul cu o victorie la Slatina, va fi ultimul meci. Ultima impresie contează, dar va fi un meci dificil, greu. Am învins Slatina în sezonul regular și sper să o facem și acum”, a mai spus Scarlatache.
Foto: Tudi / Sport Pictures