Vineri seară se reia campionatul Ligii 2 și, cu toate că au mai rămas doar trei zile până atunci, cluburile Unirea Tărlungeni și CSM Râmnicu Vâlcea nu au înștiințat nici până acum Federația Română de Fotbal că abandonează competiția. Cele două echipe și-au suspendat activitatea în această iarnă, nu mai au jucători și au șanse nule să continue în eșalonul secund.
Dacă zilele trecute directorul sportiv al Unirii Tărlungeni anunța că încă se mai așteaptă o minune pentru ca echipa să continue în Liga 2, acum Florin Chivulete nu mai dă nicio șansă grupării brașoveano-ilfoveană.
„Unirea va depune mâine (n.r. – marti, 21 februarie) o adresă la FRF prin care va aduce la cunoștință retragerea echipei de seniori din Liga 2. Din păcate, primăria nu a găsit soluții să sprijine clubul, dar patronul, domnul Gheorghe Șerban, a dorit să continue cu juniorii republicani. Nu am vrut să fim a doua Șoimii Pâncota și s-a decis, în cele din urmă, să se renunțe la luptă. Grupele de juniori vor continua să joace până la finalul acestui sezon”, a spus Chivulete la radio Sport Total FM, confirmând apoi încă o dată că nu știe regulamentul FRF: „Echipa are dreptul să se înscrie în ediția viitoare a Ligii a 3-a, probabil sub numele de Unirea Stefănești.”
Atunci când o echipă își întrerupe activitatea în timpul campionatului, de bunăvoie sau în urma unei excluderi, aceasta este retrogradată automat în ultima ligă a județului din care provine.
Unirea Tărlungeni s-a mutat în vară din comuna brașoveană Tărlungeni la Ștefăneștii de Jos, în Ilfov. Echipa retrogradase la finalul sezonului trecut, însă a rămas în Liga 2, deoarece nu s-au înscris suficiente cluburi.
Unirea Tărlungeni a încheiat prima parte a sezonului pe locul 17 din 18, poziție retrogradabilă, cu 11 puncte, la o distanță de 6 puncte în spatele celor de la ASU Politehnica Timișoara, prima echipă care s-ar salva, și cu un punct peste „lanterna roșie” Metalul Reșița. În cele 19 meciuri desfășurate în 21 de etape, gruparea ilfoveană a înregistrat 2 victorii, 5 egaluri și 12 înfrângeri, iar golaverajul este unul negativ, 16-37.