După schimbările numeroase din această vară, Campionii FC Argeș se află în fața debutului în noul sezon al Ligii 2. Marți, de la ora 19:00, piteștenii vor juca în prima etapă a competiției cu Steaua, în Ghencea.
Antrenorul Nicolae Dică a participat la conferința de presă premergătoare întâlnirii din București și a lăudat Steaua pentru modul în care a arătat în ultimii ani, considerând că marele plus este omogenitatea.
Dacă argeșenii au schimbat mult și la nivelul lotului de jucători, clubul ”militar” s-a axat pe omogenitate în această vară, aducând doar câțiva jucători, puțini la număr, iar astfel Nicolae Dică se așteaptă ca Steaua să arate bine.
E convins că și viziunea lui Daniel Oprița își va spune cuvântul și de această dată, fiind o prietenie de mulți ani între cei doi antrenori. Se cunosc bine, dar Nicolae Dică speră să iasă învingător, să aducă primele trei puncte pentru Campionii FC Argeș încă după primul meci în noul sezon al Ligii 2.
Altfel, Dică mai așteaptă o achiziție în această vară, dar vor mai fi consemnate, posibil, și câteva plecări în zilele următoare, până la meciul cu Steaua sau chiar după întâlnirea din Ghencea. Per total însă, lotul este conturat și antrenorul argeșenilor speră la calificarea în play-off-ul diviziei secunde, după care să lupte pentru revenirea echipei în SuperLiga României.
”Va fi un meci foarte greu, jucăm în deplasare, cu o echipă bună, care are un antrenor bun, de patru ani la echipă. E un nucleu format acolo, s-au adus și acum câțiva jucători, dar în primul 11 cred că vor intra doar doi jucători noi. Va fi o partidă dificilă, dar trebuie să fim pregătiți.
E o echipă bună acolo, suporterii vor fi alături de ea, dar jucăm pe un stadion superb, am fost cu echipa națională acolo. Trebuie să avem curaj, plăcere de a juca, asta ne trebuie pentru marți.
Oprița e fostul meu coleg, am colaborat la Pitești, am jucat la Steaua (n.r. – se referă la FCSB, nu la Steaua) împreună, suntem prieteni. Dar, marți uităm de tot!”, a transmis Nicolae Dică în cadrul conferinței de presă, la care a participat și unul din jucătorii veniți în această vară, Marius Briceag, un fotbalist cu experiență în primele două divizii din România.
În privința luptei pentru play-off și pentru promovare, Nicolae Dică e convins că această întrecere va fi mai strânsă decât precedenta, iar când a făcut referire la cele mai puternice echipe le-a numit pe cele retrogradate din prima ligă, FC Voluntari și FCU Craiova FC, dar și pe FK Miercurea Ciuc sau Concordia Chiajna.
”Sută la sută va fi un campionat mai greu decât cel trecut, pentru că sunt multe echipe care vor lupta pentru promovare, pentru play-off, Craiova, Miercurea Ciuc, Chiajna, Reșița, Corvinul… sunt șase-șapte echipe foarte bune, cu bugete bune, cu jucători buni, cu experiență. Va fi un campionat puternic!
Trebuie să o luăm pas cu pas, să facem o echipă, să facem jocuri bune, să intrăm în play-off”, a mai transmis Dică.
Așadar, dacă prima etapă din noul sezon al Ligii 2 va aduce o deplasare pentru CFC Argeș, cu Steaua, în etapa a 2-a piteștenii vor avea și primul duel acasă, contra CSM Focșani.
În etapa a 3-a se vor deplasa pe terenul nou-promovatei FC Bihor Oradea, iar în următoarele două runde vor întâlni FK Miercurea Ciuc (acasă) și CSM Slatina (deplasare).
Foto și video: CFC Argeș