CFC Argeș se întărește pentru prima ligă cu un jucător de bază de la Steaua

Andrei PREOTU, Andrei PASCU 22 May. 2025, 16:43 Liga 2
CFC Argeș se întărește pentru prima ligă cu un jucător de bază de la Steaua

Steaua este nevoită să lucreze intens în pauza dintre sezoane! Din câte se pare, echipa este pe cale să se despartă de o serie de jucători importați, iar David Matei a fost primul care și-a anunțat plecarea.

Urmează, la cum se prezintă situația, și alții, printre care și Rober Sierra, mijlocaș central în vârstă de 29 de ani, care a ajuns în Ghencea în urmă cu mai bine de doi ani, în martie 2023, de la formația bulgară Spartak Varna.

CFC Argeș ar avea acord verbal cu Rober Sierra

Ibericul născut la Valencia evoluează pe postul de mijlocaș central și ultima dată, înainte să semneze cu Steaua, a fost legitimat în Bulgaria, la Spartak Varna. În sezonul 2022-2023, la formația bulgară, Sierra a prins un total de 18 partide. Înainte, el a fost legitimat în Finlanda, la FC Inter, iar anterior a bifat doar echipe din Spania, Formentera, Oviedo Vetusta, CF Peralada sau Atletico Levante. În 2022 a jucat la FC Inter Turku, iar apoi a făcut trecerea la Spartak Varna.

Va schimba echipa în această vară, informația fiind confirmată chiar și de Daniel Oprița, dar poate continua în România. El este dorit de Campionii FC Argeș, echipă nou-promovată în prima ligă cu care s-ar fi și înțeles.

Formația lui Daniel Oprița ar urma să îl piardă pe spaniolul Rober Sierra

Robert Sierra ar urma să plece liber de la Steaua și ar avea un acord verbal cu formația piteșteană. În cazul în care nu apare o ofertă mai bună, atunci va semna și va fi prezentat de echipa pregătită de Bogdan Andone.

  • În acest sezon de Liga 2, Rober Sierra a adunat 29 de partide pentru Steaua și a marcat un gol, în 3-0 cu Metaloglobus. În ediția trecută a Ligii 2, spaniolul a avut 24 de prezențe pentru Steaua și a înscris 2 goluri.
  • Plecările lui David Matei și Rober Sierra pot fi urmate de altele în zilele următoare. Nacho Heras are șanse mari să facă trecerea în liga secundă din Spania, iar Stephan Drăghici să fie prezentat în prima ligă a României.

Campioana Ligii 2, CFC Argeș, nu se întărește doar cu jucători de la Steaua

Altfel, din informațiile ProSport, Rober Sierra este doar prima mutare pregătită de nou-promovata în prima ligă CFC Argeș, care își dorește să se întărească pe toate posturile pentru bătăliile tari din prima ligă. ”Nu ne dorim în niciun caz să revenim imediat în Liga 2”, susțin piteștenii, sprijiniți și de autoritățile locale pentru un proiect ambițios.

Continuă mișcările importante în SuperLiga României, chiar dacă acest sezon n-a ajuns încă la final, în condițiile în care a mai rămas o etapă de jucat din play-off și urmează bătăliile tari de la baraj, cu Unirea Slobozia și Poli Iași în prim-plan.

Promovată de ceva timp în elita fotbalului românesc, CFC Argeș nu vrea să fie în situația Gloriei Buzău, care a retrogradat în Liga 2 după numai un sezon în prima divizie, și a început deja tatonările pentru ca echipa să fie una destul de bună din această vară.

Știți cum este, până nu se semnează înțelegerea se mai pot întâmpla multe lucruri. Mai sunt anumite lucruri de pus la punct. Dar noi suntem optimiști că Rober Sierra va ajunge în cele din urmă la FC Argeș. În mod normal, Sierra semnează pe doi ani. Este un fotbalist bun, care ne poate ajuta în ceea ce va fi în Superliga. Să știți că noi îl urmărim de mult timp pe Sierra, ne place și era o mutare pregătită în cazul în care echipa promovează în Superliga”, susțin oamenii din conducerea piteștenilor, pentru ProSport.

După aducerea lui Rober Sierra, CFC Argeș va transfera și alți jucători în următoarea perioadă, în condițiile în care piteștenii își doresc să se mențină fără vreo emoție în prima ligă.

Foto: Răzvan Păsărică și George Ilinca / Sport Pictures

Andrei PREOTU, Andrei PASCU 22 May. 2025, 16:43 Liga 2
Pe aceeași temă