Coincidență sau nu, de la venirea lui Ionuț Popa la cârma echipei, „Bătrâna Doamnă” a legat trei rezultate pozitive consecutive (1-1 cu Hermannstadt, 2-2 cu Balotești și 2-1 cu Afumați). Nu s-a mai întâmplat din debutul stagiunii, când teamul lui Adrian Mihalcea avea un cu totul alt obiectiv și lua 8 puncte din 12 posibile. Apoi, nu a mai existat o așa serie pozitivă, rezultatul de astăzi fiind cu adevărat unul foarte important în lupta pentru supraviețuirea în liga secundă.
UTA a trecut cu 2-1 de CS Afumați, după o prestație destul de bună, în special în partea secundă.
„A fost un meci foarte greu, cu un adversar bun, care în prima repriză a jucat foarte bine. Cunoșteam calitățile celor de la Afumați, iar acestea s-au și văzut destul de bine în prima repriză. A fost și acel moment foarte important al penalty-ului apărat de Bodea, dacă Afumați marca, altul era meciul. Așa, însă, am avut puterea să întoarcem meciul după pauză și am obținut o victorie meritată. Cred că mai puteam marca și să trăim mai liniștiți finalul de meci, dar, probabil, din cauza oboselii, jucătorii noștri nu au luat cele mai bune decizii în situații clare. Efortul a fost destul de mare, căci am jucat contra unei echipe ce pasează bine. O astfel de echipă combinativă te obosește, poate pune probleme oricui în Liga 2-a, dar, până la urmă, i-am dat două goluri și am câștigat”, a menționat Cristian Todea la finalul disputei cu ilfovenii.
Întrebat dacă victoria poate înscrie echipa arădeană pe o pantă ascendentă, antrenorul principal al „roș-albilor” a adăugat: „Este un moment bun, dar mai avem multe lucruri de îmbunătățit, mai e mult de lucru. Poziția din clasament nu este una care să onoreze numele UTA-ei, ne dorim să progresăm și să urcăm mai mult în clasament în acest sezon. Bineînțeles, bazându-ne și pe experiența și valoarea de antrenor al lui nea” Popică (n.r. – Ionuț Popa). Dânsul știe să gestioneze grupul și echipa, s-au schimbat multe la echipă inclusiv la nivel motivațional și asta nu poate decât să fie în folosul jucătorilor și al echipei”.
În urma succesului de azi, UTA a făcut un salt de 4 locuri în clasament, până pe poziția a 10-a, la șase lungimi de undă de zona retrogradabilă. La mijlocul săptămânii se va deplasa la CS Mioveni, acolo unde își va întâlni unul dintre antrenorii pe care i-a avut în ultimul timp, pe Laurențiu Roșu.
Text și foto: Sport Arad