UTA a pierdut sâmbătă primul meci al play-off-ului la o diferență mare de scor. La Mediaș, arădenii nu au fost niciun moment în joc, au avut o singură fază importantă de gol, ratată la 1-0 de Tănase, pentru ca în rest să facă cu greu față prospețimii și dezinvolturii echipei gazdă.
La finalul partidei, în fața presei s-a prezentat Cristi Todea, care a recunoscut superioritatea fostei sale echipe. „Mediașul a câștigat pe merit. Au dominat meciul, au fost mai buni decât noi astăzi. Nu am fost temători, cred că a fost mai mult vorba despre oboseală. Avem aceste meciuri tot la trei zile, avem un lot destul de comprimat, ba mai și avem doi jucători accidentați pe posturi importante. Avem 13-14 seniori care au dus greul acestui campionat, suntem pe sfârșit și s-a acumulat oboseala. Dar – până la urmă – trebuia să avem mai multă grijă de acel 0-0 cu care am început. Pentru noi și egalul era foarte bun. Ne-a lipsit puțin prospețimea, sperăm să o recuperăm – însă – până la meciul următor”, a spus „secundul” arădenilor.
Întrebat dacă a contat și faptul că trupa lui Pustai a înscris încă din start, „Dulăul” a adăugat: „A contat și asta. Băieții au primit o palmă încă din start, mai ales că au fost și acele probleme de la începutul meciului cu Strătilă. Toate acestea ne-au tras în jos și nu am mai reușit să ne revenim după aceea. Este primul meci din acest play-off în care nu înscriem, dar ne deranjează și mai mult faptul că nici nu am prea avut ocazii de gol. Vom încerca să îmbunătățim asta de luni încolo, pentru că ceea ce s-a întâmplat azi nu se mai poate repara”.
În final, Cristi Todea a vorbit și despre derby-ul din următoarea rundă. „Nu ne rămâne decât să luăm un burete cât mai gros, să ștergem cu el peste acest meci, pentru că avem o finală joi. Cu Chindia, va fi cel mai important meci din campionat. Băieții au făcut deja foarte multe în acest campionat, peste așteptări. Au avut rezultate importante, vor putea să treacă peste această înfrângere și vom vedea o echipă UTA așa cum a fost și până la acest meci”, a încheiat fostul mijlocaș.
Miron: „Sunt dezamăgit, dar trebuie să trecem peste și să ne agățăm de șansele pe care le mai avem”
După rezultatele înregistrate în această etapă, Gaz Metan a redevenit lider datorită golaverajului, Chindia are același număr de puncte ca Mediașul, iar UTA a căzut pe locul 3, nepromovabil.
Sursa: Sport Arad
Foto și video: Istvan BERTALAN