Stafful tehnic al „Bătrânei Doamne” a apelat la 20 de fotbaliști pentru ultimul meci al anului. Practic, toți jucătorii apți fac deplasarea la București, iar unii dintre ei nici nu se vor mai întoarce la Arad, ci se vor trage pe la casele lor pentru vacanța de iarnă. Chiar dacă nu și-au revenit sută la sută după problemele medicale, Alexandru Manea (cu dureri la gleznă) și Richard Filaret (răcit toată săptămâna) au fost incluși în lotul ce a plecat astăzi din Arad cu popas la Sibiu. În schimb, Norbert Polgar are mari dureri la spate, în zona lombară și a fost lăsat acasă. Ca și Alin Cârstocea, de altfel, care a și plecat la Constanța.
Utiștii vor înopta la Hotelul Apollo Hermannstadt, iar ultimul antrenament înainte de meciul cu Metaloglobus îl vor efectua, mâine dimineață, la baza de pregătire a formației locale situată pe primul loc în Liga a 2-a. Revenind la componența lotului, pe lângă cei doi fotbaliști menționați mai sus au urcat în autocar: Svedkauskas, Barna – Adili, Scutaru, Burlă, Iuga, Dinculescu, Stahl, Tănase, Jorza, Asani, Păcurar, Hlistei, Prună, Boakai, Florea, Curtuiuș, Toma.
Fiindcă adversarul de sâmbătă își dispută meciurile de acasă pe un teren artificial și „roș-albii” s-au pregătit pe „Șega” în această săptămână. „Am văzut că se anunță o vreme mai bună sâmbătă, dar oricum suprafața de joc nu va fi prea influențată de temperaturi sau precipitații. Jucăm pe sintetic, ne-am reobișnuit și noi cu această suprafață toată săptămâna făcând antrenamente pe Șega și credem că ne putem desfășura jocul și pe un alt gazon decât cel de iarbă”, a menționat Cristi Todea.
În absența lui Polgar, este clar că pentru partida cu echipa lui Bogdan Argeș Vintilă va exista cel puțin o schimbare în „unsprezecele” ce a bătut Chindia. Probabil, Adili își va relua locul pe banda dreaptă a defensivei, în timp ce Burlă, celălalt utist suspendat runda trecută, nu este sigur de locul de titular după prestația bună a unui alt junior, Iulius Dinculescu. „Indiferent de cine va intra pe teren, toți băieții vor fi conectați la miza meciului. Suntem cu gândul de a obține ceea ce ne-am propus în această ultimă perioadă, în care am avut ca mini obiectiv cele 25 de puncte. Va trebui să ne implicăm mai mult din punct de vedere mental, să fim concentrați, căci vacanță urmează de abia după meciul cu Metaloglobus”, a mai spus antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”.
Înaintea ultimului meci din 2017, UTA se află pe locul 12, cu 24 de puncte, iar Metaloglobus e pe locul 15, cu 19 puncte. Cu minim o remiză la București, utiștii realizează baremul impus de conducere și își deblochează cele două salarii restante. Teoretic, însă, chiar și în cazul unui eșec, ceva bani tot ar trebui să intre în contul jucătorilor înainte de Sărbători. „Depinde cum vom reuși să îndeplinim baremul celor 25 de puncte. Am discutat și noi înainte de meciul cu Chindia, noi ne dorim să facem 27 de puncte…”, a fost remarca antrenorul arădenilor pe subiectul restanțelor banești.
Sursa: Sport Arad