UTA a găsit înlocuitorul perfect al lui Dennis Man. După 7 etape are 7 goluri marcate. „Vreau să fiu golgheter și să atrag atenția asupra mea”

Marius ANGHEL 19 Sep. 2016, 12:36 Campionat

Adrian Petre a promis un altfel de campionat în „alb-roșu”, dar la felul cum l-a demarat și-a depășit, poate, până și propriile așteptări. Sezonul fotbalistic 2016-2017 a început pentru atacantul de 18 ani cu „pokerul” ce a adus la Arad Supercupa României la Under 19, în duelul cu Viitorul Constanța. Au urmat trei goluri în campionatul ligii secunde, două la Elite, iar, sâmbătă, cu Șoimii Pâncota, a venit și al doilea „poker” stagional. Toate astea, în condițiile în care tânărul „vârf” s-a aflat de șapte ori la dispoziția antrenorilor utiști. A ratat două confruntări în campionat pentru o convocare la lot și o suspendare, așa că are o medie de speriat în confruntările oficiale: aproape două goluri de apariție. Și asta în condițiile în care în patru confruntări de Liga a 2-a a apărut pe gazon doar în repriza secundă.

Era clar că pentru atacanții utiști era o pâine bună de mâncat odată cu vizita „lanternei” Pâncota. De altfel, Adrian Petre și-a și impus un barem pentru acest joc. „Mi-am promis minim hattrick-ul, mai precis între trei și șase goluri. Am reușit patru și am mai ratat o ocazie mare de tot. Cred că orice atacant așteaptă astfel de meciuri, un adversar mai slab, pentru a lupta pentru titlul de golgheter al campionatului sau al echipe salei. Eu asta îmi propun în acest an, cu mențiunea că rezultatele echipei vin pe primul plan. Vreau să promovez cu UTA la finalul campionatului, mă gândesc să-mi ajut echipa cu 15-20 de goluri în Liga a 2-a și, în același timp, să atrag atenția asupra mea. Vom vedea, important este să fiu sănătos și să marchez meci de meci de acum înainte”, a precizat arădeanul.

Spre deosebire de colegul său Norbert Polgar, Petre consideră că prezența în campionat a unor formații de genul Pâncotei este benefică. „Aveam nevoie să ne refacem moralul după eșecul de la Brașov, iar acest meci a venit la momentu potrivit. Am făcut un antrenament util și avem din nou încredere înaintea partidelor ce ne pot duce din nou în vârf. Cu 6 puncte din întâlnirile cu Luceafărul și Afumați vom ajunge, zic eu, pe loc de promovare și nu vom mai ceda până la final”, a adăugat golgheterul utist, care în campionat a ajuns la cota 7 în tot atâtea etape.

Cel mai probabil, Adi Petre va participa la turneul de calificare la Euro din Olanda, de la începutul lunii octombrie, alături de reprezentativa Under 19 a României. „Sunt pregătit pentru orice. Dacă e nevoie de mine mă duc la națională, dacă nu rămân fericit să-mi fac treaba și la UTA”, a încheiat utistul.

Text: Sport Arad
Foto: Ciprian PETCUȚ

Marius ANGHEL 19 Sep. 2016, 12:36 Campionat
Pe aceeași temă