UTA a cedat pe final pe Cluj Arena. Laszlo Balint: „La ocaziile mari ratate, cred că am fi meritat să câștigăm acest joc”

Marius ANGHEL 07 Nov. 2019, 12:12 Campionat

UTA a ieșit cu un punct din meciul restant cu „U” Cluj, contând pentru etapa a 6-a a Ligii 2, după ce a condus din minutul 11 până în 86. Arădenii au irosit câteva mari ocazii de a marca din nou pe Cluj Arena, la 1-0, prin același Octavian Ursu, care deschisese scorul, și Valentin Buhăcianu, în ultimul minut al prelungirilor, însă rezultatul a rămas neschimbat, astfel că au ratat o bună șansă de a se apropia și mai mult de liderul CS Mioveni.

La finalul jocului, antrenorul Laszlo Balint a precizat că echipa sa ar fi meritat să câștige. „Din punctul meu de vedere, sunt două puncte pierdute astăzi de noi. La ocaziile mari ratate, cred că am fi meritat să câștigăm acest joc. Trebuie să-i felicit pe băieți pentru că din punct de vedere tactic credem că am făcut un joc foarte bun. Știam că în a doua repriză, cel puțin, trebuie să absorbim presiunea lor și am făcut-o destul de bine. Cum am făcut-o și la Reșița, din păcate, dacă nu pot gazdele marca, ne-am băgat-o singuri în poartă. Cu toate astea am avut și în prelungirile meciului o ocazie mare a lui Vali Buhăcianu. Asta e, trebuie să luăm părțile pozitive din acest joc și să ne revenim foarte repede. Meciurile vin extrem de repede pentru noi, n-avem timp nici să sărbătorim nici să ne supărăm, trebuie să ne recăpătăm foarte repede energia și să ne focusăm pe următoarea etapă”, a spus Balint, citat de Sport Arad.

Antrenorul echipei UTA a vorbit și despre faza golului egalizator, în care Goga a bătut lovitura liberă din fața careului și a marcat și cu ajutorul devierii lui Andrei Rus. „Distanța a fost mică și Florin Iacob a încercat să-și ia măsuri de precauție în așa fel încât să nu să nu treacă mingea pe sub zid. La prima dintre ele, am văzut că a luat și un galben acolo pentru că a încercat să îl pună pe Tomozei să acopere zona de la nivelul gazonului. Chiar mi-a fost foarte teamă de lovitura respectivă din care am luat gol, pentru că știam că Goga este un executant bun. A avut o execuție nefericită, dar, din fericire pentru el și din păcate pentru noi, devierea a dus la acel gol egalizator. Am reacținat târziu și, cu toate astea, am ratat acea ocazie mare și, repet, din punctul meu de vedere, sunt două puncte pierdute astăzi”, a mai declarat Balint.

„Am jucat ce trebuia să jucăm, ne-am apărat destul de bine”

Întrebat dacă a subevaluat „U” Cluj înaintea partidei, Laszlo Balint a spus: „Dimpotrivă, așa cum am declarat și înainte de meci chiar o consideram favorită pe Universitatea. Când am spus asta, m-am bazat pe mai multe lucruri. Primul, a fost evoluția bună a celor de la „U” în meciul de Cupă împotriva celor de la FCSB. Al doilea a fost avantajul propriului teren, pentru că și „U” Cluj are niște suporteri frumoși, dar noi eu cred că am făcut un joc bun, cel puțin din punct de vedere tactic. Știam că nu putem veni aici să dominăm o echipă foarte bună precum Universitatea. Am jucat ce trebuia să jucăm, ne-am apărat destul de bine. Cel puțin în a doua repriză nu-mi aduc aminte ca Universitatea să fi avut ocazii foarte importante. Dar, rămâne punctul și încercăm să ne concentrăm acum pe ceea ce urmează.”

„Trebuie să găsim cele mai bune soluții pentru a emite pretenții pentru câștigarea meciului la Pitești”

Pentru UTA urmează meciul de sâmbătă, de la ora 15:00, de la Pitești, cu Campionii FC Argeș. Arădenii se antrenează astăzi la Cluj, unde au rămas peste noapte, iar apoi vor merge la Tărlungeni, unde se vor pregăti vineri.

„Avem un program clar pus la punct. În seara aceasta încercăm să ne odihnim, știu că băieții sunt destul de supărați, pentru că, după aspectul ocaziilor, eu cred că ar fi și am fi meritat cele trei puncte. Rămâne să găsim cele mai bune soluții pentru meciul de la Pitești, pentru că este o deplasare foarte dificilă împotriva unei echipe solide. Întâlnim o formație care, cel puțin pe propriul teren, este extrem de puternică. Au demonstrat inclusiv astăzi (n.r. – 3-2 cu Reșița în restanța din etapa a 11-a) și trebuie să găsim cele mai bune soluții. Vrem să aliniem un prim unsprezece care să emită pretenții pentru câștigarea meciului”, a mai spus Laszlo Balint, care nu se va putea baza pe căpitanul Ciprian Rus, care cu „U” Cluj a primit al patrulea cartonaș galben în acest sezon și se va afla în stare de suspendare.

Cu 27 de puncte acumulate în 12 meciuri, UTA se menține pe locul 2, la trei puncte în spatele liderului CS Mioveni, care are însă trei jocuri în plus. În următoarea etapă, a 16-a a sezonului, arădenii joacă sâmbătă, în deplasare, de la ora 15:00, la Pitești, cu Campionii FC Argeș.

CITEȘTE și: Titular după două luni și jumătate, Hrezdac a revenit pe gazon cu o prestație pozitivă: „Mi-am așteptat rândul, sunt pregătit când e nevoie de mine”

Ursu și-a taxat formația care l-a crescut: „Nu contează golul, era mai important să luăm toate cele trei puncte”

Foto: Viorel MUSCĂ‚ / Sport Arad

Marius ANGHEL 07 Nov. 2019, 12:12 Campionat
Pe aceeași temă