„Ucigașul” Rapidului la Snagov, un fost jucător al giuleștenilor: „Pentru noi nu este o surpriză această victorie.” Ilfovenii au avut patru titulari cu trecut alb-vișiniu

Marius ANGHEL 04 Nov. 2019, 12:24 Campionat

După remiza cu Petrolul obținută la Ploiești (scor 1-1) și egalul de pe teren propriu cu „U” Cluj (scor 1-1), Sportul Snagov a mai încurcat unul dintre granzii din Liga 2. Duminică, ultima clasată a produs una dintre marile surprize ale sezonului, nu doar a etapei a 15-a, învingând acasă marele Rapid (scor 3-2). A fost al doilea succes al echipei ilfovene în acest sezon, după ce în meciul trecut trecuse de Pandurii tot cu 3-2.

Două dintre goluri, marcate de un fost rapidist

Snagovul a deschis scorul în minutul 19, prin Cristian Poștoarcă, l-a majorat prin Iulian Rușu (43), iar rapidiștii au înscris chiar înainte de pauză prin Labeau, însă reușita a fost anulată eronat pentru o poziție de offside. Chiar în debutul părții secunde, Matias Roskopf a redus din diferență, însă entuziasmul giuleștenilor s-a strins repede, fiindcă n-au mai reușit să-și creeze ocazii. Acelați Iulian Rușu (80) a marcat din nou și a adus liniștea pentru ilfoveni, pentru ca reușita lui Roskopf (90+5) din ultimul minut al prelungirilor să vină prea târziu pentru a mai aduce ceva pentru Rapid în afară de o înfrângere la limită.

Două dintre golurile Sportului Snagov i-au aparținut lui Iulian Roșu (25 de ani), un mijlocaș ploieștean crescut de FCSB și care în cariera sa a jucat și pentru Rapid, 13 meciuri chiar în Liga 1. Roșu rămâne cu picioare pe pământ după acest succes și spune că echipa sa mai are multe puncte de câștigat pentru a se salva de la retrogradare. Momentan a scăpat de ultima poziție în clasament.

„Eu la Steaua am făcut junioratul, la echipa mare nu prea am reușit să evoluez. Din fericire pentru mine și tot respectul pentru Rapid, am evoluat acolo o bună parte din turul campionatului (n.r. – în sezonul 2014-2015, în Liga 1). Sunt destul de bucuros pentru victoria de astăzi, dar încă nu am realizat ceea ce ne-am propus, pentru că încă mai sunt pași mulți de făcut. Avem doar câteva puncte și trebuie să ținem aproape de restul echipelor. Noi avem încredere că pe viitor, cu munca pe care o facem la antrenamente, împreună cu stafful tehnic și conducătorii, suntem toți destul de uniți, părerea mea. Chiar sunt surprins de unitatea pe care am găsit-o aici. O să fie bine pentru noi pe viitor, sunt convins”, a spus Iulian Roșu (foto, la minge) la microfonul DigiSport.

Iulian Roșu: „Vă spun din cadrul echipei, pentru noi nu este o surpriză”

Mijlocașul Snagovului a declarat și că victoria cu Rapid pare o surpriză privind clasamentul, însă pentru echipa sa nu reprezentă una. „Ținând cont din situația din clasament, este o surpriză, dar, vă spun din cadrul echipei, pentru noi nu este o surpriză, pentru că toată săptămână premergătoare fiecărui meci, în speță celui cu Rapid, noi am pregătit jocul ca și cum jucăm cu un adversar din aceeași ligă, de același nivel, deci nu a trebuit să plecăm cu nicio frică. Pe asta s-a axat chiar și discursul antrenorului. Toată săptămâna ne-a încurajat și ne-a spus că nu avem nimic de pierdut și, cu siguranță, pe viitor vom întâlni echipe bune, ca și Rapidului, dar nu ne este teamă de nimeni. Sper, pas cu pas, să adunăm punctele pe care ni le dorim”, a mai declarat Roșu.

Iulian Roșu vorbește despre o situație schimbată mult în bine la Sportul Snagov, în primul rând din punct de vedere financiar, și speră la salvarea de la retrogradare. „Eu sper să rămânem în Liga 2. De când au venit băieții de la Carmen, ca și sponsori, și cu noul staff, s-au schimbat foarte multe lucruri. Și suprafața de joc a fost refăcută, o să fie și mai bună. Ne-au asigurat niște condiții, s-au achitat o parte din bani. Suntem la zi, cum se spune, și eu cred că, dacă o ținem tot așa înainte, ne va fi destul de ok. Nu vreau să mă hazardez, să fac declarații că o să ne salvăm sau ceva de genul, dar, pas cu pas, dacă o ținem de drumul ăsta, o să fie bine pentru noi”, a mai spus mijlocașul ilfovenilor.

Adrian Neacșu: „Se pare că împotriva echipelor mari ne mobilizăm altfel”

În centrul defensivei Snagovului s-a aflat în acest meci contra Rapidului și un fundaș împrumutat la ilfoveni chiar de către giuleșteni. Adrian Neacșu și-a achitat bine sarcinile și nu i-a permis echipei de care aparține contractual să înscrie de mai multe ori decât formația unde este legitimat acum.

„Ne-am gândit că ne va aștepta un meci foarte, foarte greu cu Rapid, o echipă foarte, foarte bună, antrenată de Daniel Pancu. Sincer să fiu, nu ne așteptam. Am pregătit jocul foarte bine, ne-am antrenat și am dat tot ce am avut mai bun pe teren, să câștigăm. Se pare că împotriva echipelor mari ne mobilizăm altfel și reușim să facem jocuri foarte, foarte bune. Nu știu dacă mă întors la Rapid, rămâne la decizia antrenorului. Eu sper să îmi fac treaba cât mai bine aici, să joc cât mai bine, cât mai multe meciuri și, dacă e să fie, să mă întorc sănătos la Rapid”, a declarat și Adrian Neacșu (foto, primul din dreapta sus) la microfonul DigiSport, la finalul partidei cu Rapid.

Pe lângă Roșu și Neacșu, în lotul Sportului Snagov sunt și alți jucători cu trecut alb-vișiniu: Doru Bratu, Vlad Mocioacă, Alin Turbatu, Cosmin Novac, Narcis Ioniță și Adrian Dorobanțu. Duminică au jucat Neacșu, Novac, Roșu și Turbatu, toți titulari.

Cu 8 puncte acumulate în 14 meciuri despășurate în 15 etape, Sportul Snagov nu mai este „lanterna roșie” a clasamentului Ligii 2 după acest meci cu Rapid, devansând cu un punct echipa Pandurii Târgu Jiu. Ilfovenii au însă cea mai slabă defensivă, cu 34 de goluri încasate, în timp ce marcate au doar 11 goluri. Pentru Snagov urmează acum meciul de sâmbătă, de la ora 11:00, din deplasare de la Concordia Chiajna, cântând pentru etapa a 16-a.

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Sportul Snagov

Marius ANGHEL 04 Nov. 2019, 12:24 Campionat
Pe aceeași temă