„U” Cluj și-a pus antrenor principal după demiterea lui Falub. „Îi urăm mult succes!” Cine conduce echipa în meciul cu ACS Poli

Marius ANGHEL 24 Oct. 2018, 12:44 Campionat

Loviți de refuzul unor antrenori cu nume, precum Costel Gâlcă, Cristiano Bergodi, Edward Iordănescu, Claudiu Niculescu, Florin Bratu sau Laszlo Balint, cu acesta din urmă ajungându-se la un acord verbal, însă nu și cu conducerea clubului unde este acum, Sportul Snagov, conducătorii Universității Cluj au anunțat noul „principal” al echipei, după ce Adrian Falub a fost demis vinerea trecută.

Șefii „Șepcilor roșii” au ales planul de rezervă, alegând ca pe banca echipei, cel puțin la meciul din această săptămână, cu ACS Poli, să stea Mircea Cojocaru. Acesta a fost anunțat pe site-ul oficial al clubului ca noul antrenor principal al Universității.

Cojocaru este un apropiat al managerului general Ioan Ovidiu Sabău, căruia i-a fost „secund” aproape la toate echipele unde „Moțul” a antrenat în cariera sa. Noul „principal” a mai fost în această postură la „U” în sezonul 2003-2004.

„Mircea Cojocaru este noul antrenor principal al Universității Cluj, urmând să conducă echipa de pe banca tehnică în meciul de joi, cu ACS Poli Timișoara, de pe Cluj Arena.

Unul dintre oamenii care au reformat Centrul de Copii și Juniori la începutul anilor 2000, Mircea Cojocaru a reușit să câștige titlul național la juniori U19 cu o generație de excepție, din care făceau parte fotbaliști precum Răzvan Cociș, Dorin Goga, George Florescu sau Dan Codreanu. A pregătit prima echipă a Universității Cluj timp de aproape un an, în sezonul 2003-2004, iar, apoi, l-a secondat pe Ioan Ovidiu Sabău la mai toate echipele pe care „Moțul” le-a antrenat în carieră.

Îi urăm mult succes! Haide „U”!!!”, sună comunicatul Universității Cluj.

Meciul Universitatea Cluj – ACS Poli Timișoara e programat joi, de la ora 17:45, în deschiderea etapei a 14-a a Ligii 2. După 13 etape, gruparea clujeană se află pe locul 6, cu 24 de puncte, la șase puncte în spatele liderului Sportul Snagov.

Universitatea Cluj este a zecea echipă din Liga 2 care în acest sezon și-a schimbat antrenorul, după ACS Poli Timișoara, Ripensia Timișoara, CS Balotești, Dacia Unirea Brăila, Metaloglobus București, Aerostar Bacău, SSC Farul Constanța, Petrolul Ploiești și Energeticianul.

Marius ANGHEL 24 Oct. 2018, 12:44 Campionat
Pe aceeași temă