La începutul acestei săptămâni, suporterii „Bătrânei Doamne” au provocat o întâlnire cu conducerea clubului, în care s-au pus pe tapet cauzele rezultatelor slabe din prima parte a sezonului, ce au dus – în mare parte – la ratarea obiectivului stagional, promovarea directă în Liga 1. Cel care le-a oferit explicații fanilor a fost Alexandru Meszar, care a și transmis un mesaj public pe site-ul oficial al clubului.
Printre altele, părintele proiectului demarat în anul 2013 a spus următoarele: „Datoria suporterilor rămâne să încurajeze în continuare echipa, mai ales atunci când aceasta este în impas. Un impas cum este și acum, când obiectivul clubului declarat la început de sezon în proporție de 90% este compromis. Pentru această situație unicul responsabil sunt eu, pentru că în această vară nu mi-am respectat propriile principii stabilite acum patru ani. M-a luat valul și am vrut o promovare sigură, fără baraj. Încă odată s-a dovedit că fotbalul nu este matematică”.
Teoretic, afirmația lui Meszar ar fi trebuit să mai ia din presiunea pusă pe antrenorii și jucătorii „Bătrânei Doamne”, dar Cristi Todea spune că nu e deloc așa. „E nevoie să conștientizăm că UTA e sub presiune în orice context, indiferent de ligă și de rezultate. La UTA trebuie să câștigi săptămână de săptămână, cred avem nevoie de presiune pentru a avea rezultate. Așadar, nu ne creăm alibiuri, mai ales că nu doar conducerea are vină pentru tot ceea ce s-a întâmplat. Cu toții suntem vinovați pentru situația de față”, a precizat, citat de Sport Arad, Cristian Todea în conferința de presă de astăzi, cea care are loc înaintea meciului de sâmbătă cu Luceafărul Oradea.
Antrenorul „roș-albilor” nu a comentat pe marginea principiilor nerespectate de Meszar, ci a spus doar atât: „Dânsul e în măsură să spună exact la ceea ce se referea. Eu știu doar că principiile domnului Meszar au adus rezultate o bună perioadă de timp. Altfel, și jucătorii care au fost aduși cred că au înțeles de la început că la UTA nu-ți permiți să joci la egal și nici măcar la 1-0, ci trebuie să dai totul. Fiecare și-a dorit mult să câștige fiecare meci, dar, din păcate, nu s-a reușit și am ajuns într-o situație grea”.
După 14 runde în prezenta ediție a ligii secunde la fotbal, UTA ocupă locul 12, la 15 puncte distanță un loc direct promovabil și 13 de locul de baraj.
Sursa: Sport Arad