Metalul Reșița e lider în Seria a II-a a Ligii 2, dar antrenorul Daniel Oprița nu s-a putut bucura cu adevărat de succesul cu 2-0 obținut în fața Vâlcei, una din echipele care au anunțat ca obiectiv promovarea.
Oprița a venit destul de indignat la conferința de presă de după meciul de sâmbătă, din Valea Domanului. Imediat după fluierul final al partidei i-au ajuns la urechi niște informații potrivit cărora nu toată lumea s-ar fi bucurat de victoria rosso-nerilor. „În a doua repriză eu spun că am controlat partida și am câștigat meritat, chiar dacă am auzit că se spune că am avut noroc. Așa e aici. Toată lumea e nemulțumită, nu e bine nici când câștigi. «S-au chinuit!» Sunt unii care numai asta vor, «binele» la echipă. Într-un oraș care nu a avut echipă în Liga I de nu știu când, parcă vor să pună piedică, nu le convine nimic. E bine că suntem aici, vreau să rămânem aici și le-am spus și băieților să nu mai coborâm de pe primul loc”, a declarat Oprița.
Antrenorul Metalului nu a vrut să nominalizeze persoanele care au contestat victoria echipei.
Sursa: Express de Banat