Unirea Tărlungeni își menține invincibilitatea pe teren propriu din acest campionat și după jocul cu CS Mioveni, scor 0-0. Meciul disputat sâmbătă, în cadrul etapei a 18-a, pe un teren foarte greu, a fost unul anost, cu puține ocazii la cele două porți.
Fără Elek și Liviu Nicolaie în atac, Unirea nu are forță ofensivă, în schimb, defensiva rămâne punctul forte al echipei pregătite de Dan Bona. Singura mare ocazie de gol a meciului s-a consemnat în minutul 82, atunci când atacantul Mioveniului, Nilă, a rămas singur cu portarul Niczuly, însă execuția acestuia a fost demnă de celebrul personaj al lui Marin Preda din romanul „Moromeții”.
„Una peste alta, consider că rezultatul a fost echitabil, chiar dacă Mioveniul a avut o ocazie mare pe final. Nu am putut să punem probleme mari în ofensivă, unde ne lipsesc cei doi atacanți plecați în această iarnă. În situația în care ne aflăm obiectivul nostru este să terminăm campionatul. Suntem în grafic și în proporție de 80% suntem cu un pas în play-off. Este meritul acestor jucători, acestui grup incredibil, care în situația cunoscută de toată lumea fotbalului românesc, continuă să se bată pentru fiecare punct pus în joc. Suntem neînvinși pe teren propriu în acest campionat, iar în ultimele două jocuri din campionat nu am primit gol”, a declarat la final tehnicianul Dan Bona.
De cealaltă parte, antrenorul Mioveniului, Claudiu Niculescu, a fost suspendat, astfel că acesta a urmărit meciul din tribună. Extrem de nervos pe tot parcursul meciului, Niculescu a intrat în clinciuri cu spectatorii, dar și cu jucătorii și oficialii Unirii. „Claudiu Niculescu a plecat foarte supărat de la stadion, după ce ne-a înjurat tot meciul jucătorii. Îl înțeleg, e frustare mare pentru că niște «țărani» de la Tărlungeni, după cum spune el, i-au luat patru puncte în acest campionat”, a explicat nervozitatea lui Niculescu, Claudiu Cazan, directorul sportiv al brașovenilor.
Sursa: Monitorul Expres