Târgoviște a făcut baremul și caută loc în Liga a II-a

13 Jun. 2009, 14:43 Campionat
Târgoviște a făcut baremul** și caută loc în Liga a II-a

Deja retrogradată, FC Târgoviște  a reușit să-și  atimgă baremul necesar pentru a eviota depunctare după ce  a câștigat azi, în Zăvoi, 1-0 cu CSM Rm. Vâlcea.

 

Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 70 de Ionuț Constantin, care, servit ideal de Cristian Cherchez, a îndeplinit o formalitate, marcând în poarta goală.  Complet dezintersați de meci, cu gândul la transferuri, fotbaliștii vâlceni nu au arătat nimic azi, suferind cea de-a treia înfrângere în Zăvoi în acest sezon.

 

Astfel, paradoxal, dâmbovițenii sunt singura echipă din Seria Vest care au obținut în acest sezon două victorii împotriva CSM-ului. În schimb, vâlcenii au terminat în genunchi un sezon în care au părut până spre final capabili să se bată la promovare. Deși au retrogradat, dâmbovițenii speră să rămână în Liga a II-a. „S-ar putea să fac o fuziune și să iau loc în Liga a II-a”, a spus în timpul meciului patronul FC Târgoviște, Gh. Zotic.
 

 

articol scris de Adi Georgescu
 

13 Jun. 2009, 14:43 Campionat
Pe aceeași temă