Snagovul a rămas fără ultimul Balaur(u)

Florin ALBOIU 08 Dec. 2010, 19:14 Campionat
Snagovul a rămas** fără ultimul Balaur(u)

Prestațiile excelente ale lui
Dragoș Balauru din acest tur de campionat nu au rămas fără ecou.
Tânărul portar al Snagovului, în vârstă de 21 de ani, a făcut pasul
spre Liga I în această săptămână.

FCM Târgu Mureș este echipa din
primul eșalon care l-a transferat pe tânărul portar născut în
județul Teleorman și care a fost titular în 12 meciuri din cele 15
jucate de ilfoveni în acest tur de campionat al Ligii a II-a. Din
informațiile pe care le avem, Dragoș a semnat un contract pe trei
ani și jumătate cu echipa transilvăneană.

Snagovul rămâne în acest moment
doar cu doi portari seniori, Oprea (21 de ani) și Oghinciuc (22 de
ani), dar și cu juniorul Florin Marin (16 ani).

De remarcat că, în timpul turului,
Snagovul l-a pierdut și pe fratele mai mare al lui Dragoș, mult mai
cunoscutul Dan Balauru care a plecat la Râmnicu Vâlcea. Așa că în
acest moment se poate spune că ilfovenii nu mai au Balauri la
echipă.

Sursa: ilfovsport.ro

Florin ALBOIU 08 Dec. 2010, 19:14 Campionat
Pe aceeași temă