„Se poate spune că e cel mai bun start de sezon al meu”

05 Sep. 2010, 15:30 Campionat

Atacantul adus în acest sezon de la
Pitești la UTA, Adrian Voiculeț, pare să fie un real câștig pentru
Bătrâna Doamnă. După golul din prima etapă, marcat în poarta
foștilor coechipieri, acesta a înscris și sâmbătă pentru alb-roșii,
împotriva celor de la Alro Slatina. Și nu o dată, ci de trei ori.
Hattrick-ul de sâmbătă îl duce pe sibianul Voiculeț pe primul loc
în rândul marcatorilor din seria a doua a ligii secunde.

Jucătorul care a mai trecut pe la
ISCT, FC Bihor, Unirea Alba Iulia și FC Argeș a fost entuziasmat de
primirea făcută de către suporterii arădeni pe terenul UTA-ei ți
consideră că i-a răsplatit pe măsură cu golurile sale.

„Jucasem de câteva ori
până acum aici, știam că publicul e extraordinar, am văzut și ieri,
sperăm ca la meciurile următoare să vină și mai mulți oameni. Cu
spectacolul pe care l-am oferit în acest meci sperăm să avem mai
mulți spectatori în tribună la următorul meci de acasă. Pe această
cale vreau să le mulțumesc celor din tribună, celor din galerie
care au fost senzaționali cu mine. Primirea care mi-au făcut-o a
fost extraordinară, iar eu le-am răspuns cu cele trei goluri. Se
poate spune că e cel mai bun start de sezon al meu, cu patru goluri
în două partide”
a declarat Vocuileț.

Pe lângă acesta, și cuplul său din
atac, George Țucudean a marcat, Voiculeț susținând că
„mă înțeleg bine cu Țucudean, se vede, suntem gemenii
golului”.

Deși până acum UTA este neînvinsă
de două etape, atacantul alb-roșilor e cu mintea limpede, nu se
gândește la promovare. „Acuma trebuie să avem răbdare,
suntem o echipă nouă, în formare și trebuie să sperăm la lucruri
frumoase. Nu trebuie însă să ne hazardăm după două meciuri și să
credem că promovarea e aproape și să ne facem iluzii. La un start
așa de bun cu un meci extraordinar acasă nu mă așteptam, dar e
foarte bine așa. Urmează Deva, un meci greu, dar sperăm să aducem
puncte sau punct de acolo. Ar fi foarte bine să ne întoarcem cu un
rezultat pozitiv.”
a mai spus Voiculeț.

Sursa: observator.info

05 Sep. 2010, 15:30 Campionat
Pe aceeași temă