Ripensia nu se sperie de „U” Cluj. Pelici: „Mergem să jucăm și să ne întoarcem cu un rezultat bun”

Anda DELIU, Marius ANGHEL 24 Apr. 2019, 13:33 Campionat
Ripensia nu se sperie de

După înfrângerea cu ASU Poli (scor 0-1) din derby-ul timișorean din runda trecută, Ripensia are o deplasarea dificilă la finalul acestei săptămâni, pe terenul lui „U” Cluj, vineri, de la ora 18:30. Roș-galbenii nu sunt la foarte multe puncte departe de „zona roșie”, de aceea, Alexandru Pelici știe că nu pot să mai sufere multe înfrângeri pentru a nu avea emoții pentru retrogradare.

După egalul pe terenul Clinceniului (1-1), Pelici speră la ceva și la Cluj, deși știe că va fi dificil. „Un meci important, așa cum vor fi toate pentru noi până în momentul în care vom fi salvați matematic de la retrogradare. Jucăm împotriva unei echipe care se pare că și-a revenit după o ușoară perioadă în care au avut probleme vizazi de rezultate. În ultimele două meciuri în deplasare au marcat 14 goluri. Ne așteaptă un joc cu o echipă cu jucători experimentați și sperăm să facem un joc bun și, de ce nu, să încercăm să luăm punct sau puncte, cum am făcut-o și în deplasare la Clinceni, locul întâi. Pentru asta trebuie să muncim, să alergăm mult, să fim modești, umili, și să dăm totul în teren”, a precizat Pelici.

Străuț este răcit, iar Stoica e incert pentru meciul din Ardeal. Altfel, deși speră să scoată ceva din deplasarea din inima Ardealului, Alex Pelici e conștient că „U” va fi alt „aluat” față de lupii tineri ai Academicii. „Clujul este o echipă mult mai experimentată decât Clinceniul. Cu jucători mult mai experimentați, care au tercut pe la Liga 1 și care au evoluat și în străinătate, unii dintre ei. Nu se compară din acest punct de vedere, dar nu avem nimic de pierdut. Mergem să jucăm și să ne întoarcem cu un rezultat bun”, a mai adăugat antrenorul Ripensiei.

Repetiție cu Centrul Național de Pregătire, marți

Ripensiștii au mai jucat un meci de verificare săptămâna aceasta, cu echipa Centrului Național de Pregătire Timișoara. S-au jucat trei reprize, primele de 30 de minute, apoi ultima, de 45. Roș-galbenii au triumfat cu 3-2, cu două goluri marcate de George Monea și unul de Adrian Zaluschi. Pentru CNPT au marcat Pițigoi și Gâdea.

„Sunt bune jocurile școală, jocurile de pregătire. Dăm minute jucătorilor care au jucat mai puțin și vedem dacă sunt pregătiți pentru a intra sau nu”, a precizat Pelici despre amical.

În meciul tur, pe „Dan Păltinișanu”, cele două echipe au terminat la egalitate. „U” a deschis scorul prin Dorin Goga (41), în timp de Ripensia a egalat în prelungiri, prin Andrei Dumiter (90+2).

Înaintea startului etapei a 32-a, în clasament, „U” Cluj e pe locul 3, cu 66 de puncte, unul în urma Chindiei, care primește joi vizita Clinceniului. Ripensia e pe locul 9, cu 39 de puncte. Partida dintre cele două echipe are loc vineri, de la ora 18:30.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU / Mediafax foto

Anda DELIU, Marius ANGHEL 24 Apr. 2019, 13:33 Campionat
Pe aceeași temă