Ripensia a remizat cu Dunărea Călărași pe un teren foarte prost, pe care a condus o oră. Pelici: „Este păcat, pentru că am muncit mult și nu am reușit să câștigăm”

Anda DELIU, Marius ANGHEL 07 Mar. 2020, 18:51 Campionat

Ripensia a condus peste o oră în meciul cu Dunărea Călărași, dar, până la urmă, a fost egalată, jocul din etapa a 24-a a Ligii 2 încheindu-se 1-1. Alexandru Pelici nu a putut fi mulțumit, dar nici supărat, întrucât a precizat că orice punct e important într-un campionat atât de lung. Antrenorul timișorean a vorbit și despre starea foarte proastă a terenului, iar, per ansamblu, consideră că Dunărea a fost ceva mai dezavantajată, chiar dacă jocul oaspeților a venit după o alunecare a unui fotbalist al gazdelor.

Din minutul 7, la prima fază periculoasă, Ripensia a deschis scorul. După o fază pornită de la Neagu și Chera, Valerii Macrițchii a marcat sub transversală. Timișorenii au mai avut ocazii în prima repriză, dar Popovici nu a ajuns la mingea bună, iar Chera a avut un șut nu suficient de puternic.

În repriza a doua au fost patru faze ce puteau să modifice tabela pentru gazde. Mai întâi, două șuturi de la 16 metri ale lui Stoi și Urvanțev, prinse de portarul Stefan Krell. În minutul 87, Urvanțev a trimis în gura porții, dar nici Popovici, nici Golda nu au ajuns mingea. Pe final, Golda a tras din poziție bună mult peste buturi.

Pelici, optimist după aspectul jocului, pentru viitor

Pelici spune că dacă Ripensia mai marca, ar fi câștigat sigur. „Un joc disputat, în care ambele echipe au jucat fotbal atât cât s-a putut din punct de vedere al timpului și al terenului desfundat. Cred că după aspectului jocului, am fi putut să câștigăm acest meci dacă înscriam la 1-0 în prima repriză. În prima repriză am avut situații mari de a face 2-0 și chiar 3-0 și probabil meciul s-ar fi decis atunci. Așa, la probabil una din puținele greșeli pe care le-am făcut, Honciu a speculat și a avut o execuție foarte bună, un șut în cros la colțul lung. Noi chiar dacă am avut situațiile noastre, șut Stoi de pe 16 metri, șut Chera, situație Popovici, situație la Golda, nu am mai reușit să înscriem. Mergem înainte, este păcat că am muncit mult și nu am reușit să câștigăm. Ne doream să câștigăm acest joc, dar este un punct care se pune la zestre noastră și mergem înainte în lupta noastră de a acumula puncte. Sunt supărat că nu am reușit să luăm punctele, că aveam nevoie. Dar aspectul jocului ne dă speranțe că putem să reușim ceea ce ne-am propus. Dacă ne uităm la prima repriză am avut situație clară cu centrare în gura porți, două. Una atins-o Popovici, la una a ajuns târziu, când a ieșit un corner. Au fost situații în care poate… Punct câștigat de fiecare. În lupta aceasta, orice punct contează. E un campionat de anduranță, fiecare meci contează, fiecare metru de teren. Folosesc clișee, dar asta e adevărul. E important, luptăm, jucăm până la ultimul fluier și cât putem să facem, facem”, a precizat Pelici.

Terenul de pe Electrica nu a permis un joc de calitate

Terenul de pe stadionul Electrica a fost foarte prost, după ploi și după un meci între ACS Poli și Becicherecu Mic, disputat cu mai puțin de o zi înainte.

„Cred că ambele echipe erau dezavantajte în construcție, pentru că în multe momente nu se prea putea construi, se prefera «lungă și pe a doua». Și Călărașiul a jucat la fel, au încercat recuperarea mingii a doua și de acolo abia au încercat să intre în combinațiile lor. Au jucători de calitate, în momentul în care a intrat Bawab pe teren s-a văzut imediat, la momentele în care a intrat în combinație cu Honciu și cu Rusu. Le doresc mult succes, îmi felicit jucătorii pentru munca depusă. Înainte de ratarea lui Golda au avut ei ocazie șase contra trei. Au plecat pe tranziție aceea pozitivă, acolo clar ne ajuta terenul. Probabil pe un teren bun nu mai puteam să intervenim și să respingem. Imediat după intervenția noastră am avut noi situația. Se putea decide jocul la ultima fază din meci. Se poate să fi fost o măsură mai bună, se poate pe un teren mai bun să fi avut mai mult de suferit noi, având în vedere că au jucători de calitate. În niciun caz, Dunărea nu a venit ca să se apere. Nu am întâlnit o echipă care să se apere, să se bage în poartă. Au jucat, au ieșit la joc, cinste lor. Au un antrenor care nu e preocupat de așa ceva”, a spus Pelici despre problemele puse de teren echipelor.

Pelici vrea mai mult de la rezerve

După un joc în care i-a utilizat de pe bancă pe Stoi, Urvanțev și Golda, Pelici spune că vrea mai mult de la rezerve. Urvanțev ar putea fi mijlocașul de creație, dacă echipa nu ar juca 4-3-3, dar antrenorul vrea să-l vadă că intră cu mai mult curaj, după ce la Arad a avut un șut excelent, scos greu de Iacob.

„Aștept mai mult de la cei care intră pe parcursul jocului în teren. Poate la ultima fază, și Ivan ar fi putut să facă mai mult dacă n-ar fi ales pasa la Golda și să finalizeze el. Avea mingea pe 16 metri, se putea mai mult. Am mai avut o situație bună pe 16 metri. La Arad a șutat bine, dar și la Arad a intrat abia după aceea, a intrat slăbuț în joc, și acolo și aici. Prima minge, nici nu știu dacă golul nu a plecat de la minge pierdută de el, cel de astăzi”, a punctat tehnicianul Ripensiei.

După această remiză, Ripensia a ajuns pe locul 13, cu 28 de puncte. Runda viitoare va juca duminică, de la ora 11:00, pe terenul Petrolului. Călărașiul este pe locul 12, cu 31 de puncte și etapa viitoare va câștiga trei puncte, deoarece ar fi avut meci cu Sportul Snagov, exclusă din competiție.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Leczki JOZSI și Sebastian TĂ‚TARU / Mediafax Foto

Anda DELIU, Marius ANGHEL 07 Mar. 2020, 18:51 Campionat
Pe aceeași temă